Încă 30 de zile la puşcărie

Nici tânguiala fetei, nici susţinerile avocaţilor ei, care au spus că, odată ce a fost deja trimisă în judecată, nu mai poate influenţa în nici un fel ancheta, nu au contat în ochii magistraţilor. După două ore de deliberări, instanţa a hotărât că atât Claudia, cât şi partenerul ei de fărădelegi, Marian, trebuie să mai stea în spatele gratiilor cel puţin încă 30 de zile.

E «locatară» la Târgşor

Sexy educatoarea Claudia Chirilă a recunoscut ieri că a participat la spargeri: «Mă căiesc pentru ce am făcut»
↑ Pușcăria de femei Târgșor
Educatoarea Claudia Chirilă se află, de aproape o săptămână, în custodia Penitenciarului Târgşor din judeţul Prahova, printre criminale ori traficante de droguri. Ea a fost trimisă în judecată pentru complicitate la furt calificat, iar odată ce dosarul său a ajuns pe masa judecătorilor, autorităţile au mutat- o la penitenciar, aşa cum prevede legea. Ieri, Claudia a fost adusă la Tribunalul Bucureşti cu o dubă a închisorii şi imediat după proces a fost trimisă înapoi în celula sa, acolo unde a şi aflat verdictul magistraţilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI