Este pentru prima dată în ultimii 15 ani când pe Valea Prahovei se schiază încă de la jumătatea lunii noiembrie. Pârtia Cazacu din Azuga destinată începătorilor arată impecabil, chiar daca are doar 170 de metri lungime şi 30 lăţime.

Așa arată pârtia Cazacu din stațiunea Azuga unde se va putea schia peste câteva zile

În doar patru zile, de când se înregistrează temperaturi scăzute, mai exact sub – 5 grade Celsius, angajaţii au muncit la foc continuu, mai ales noaptea, pentru a finaliza înzăpezirea. De altfel, temperatura este o condiţie esenţială pentru ca tunurile să poată produce omătul artificial.

„Am început să fabricăm zăpadă luni dimineaţă. Vă daţi seama că am reuşit cu ajutorul colegilor mei să pregătim pârtia de începători în condiţiile unei pârtii de luna ianuarie. S-a muncit foarte mult. Mai ales noaptea. Am profitat de temperaturile scăzute şi am pornit instalaţiile. Avem 30 de centimetri de zăpadă artificială care vor ţine până la finalul lunii martie”, a explicat Alexandru Debreţi, administratorul pârtiei Cazacu. (foto)

Sezonul de schi pe Valea Prahovei. Start la distracție peste doar câteva zile

La baza pârtiei, centrele de închirieri de echipamente sportive sunt şi ele gata pentru clienţi şi se vor deschide sâmbătă. Tarifele au rămas neschimbate faţă de anul trecut.

Schiurile și clăparii sunt pregătiți pentru iubitorii sporturilor de iarnă

Pentru copii, preţul unui echipament complet este de 20 de lei, în timp ce adulţii plătesc pentru el 30 de lei.  Şi monitorii de schi se pregătesc pentru primele ore din acest sezon.

Instructorul Andrei Pintenaru a testat deja omătul de la Azuga şi spune că este ideal pentru cei care vor să înveţe tainele alunecării pe zăpadă.

„Ne bucurăm că administratorul a reuşit să înzăpezească foarte bine pârtia mică. Zăpada are un strat consistent, iar pentru un începător este ideală. Ne bucurăm nespus că se deschide sezonul şi îi aşteptăm pe toţi la orele de schi sau la bulgăreală. În privinţa tarifelor, ele sunt la fel ca anul trecut, respectiv 80 de lei pentru o oră de schi. Avem reduceri pentru grupuri, dar şi oferte pentru weekend sau pentru familii”, a precizat instructorul de schi, Andrei Pintenaru (foto).

Pârtia Cazacu începători se va deschide sâmbătă începând cu ora 9.30. O urcare cu teleschiul costă 7 lei, în timp ce o cartelă valabilă pentru 30 de urcări costă 120 de lei.

Deocamdată, doar la Azuga se schiază, însă şi administratorii pârtiei Clăbucet din Predeal au pornit tunurile de zăpadă artificială, dar nu au reușit să finalizeze înzăpezirea pe toată lungimea pârtiei. Dacă temperaturile se mențin scăzute, turiștii vor putea schia în curând și aici.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News