În calendar ortodox 2020, pe data de 9 septembrie este prăznuită Sfânta Ana. A fost mama Fecioarei Maria și este pomenită la o zi după Sărbătoarea Nașterii Fecioarei, pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică. Vezi ce nu ai voie să faci în zi de sătbătoare.

Sfinții Ioachim și Ana

Sfânta Ana a fost mama Fecioarei Maria și, potrivit scrierilor bisericești, ea ar fi provenit dintr-un neam preoțesc și era mezina preotului Matan.

Sfânta Ana a fost cununată cu înțeleptul Ioachim din Galileia și, conform Evangheliei, Ioachim era mâhnit de faptul că nu pot avea copii, dar nu se mânia împotriva lui Dumnezeu, ci întotdeauna spunea: “Mă voi retrage în pustiu și voi sta și nu voi mânca nimic, ci mă voi ruga și voi plânge, până când Dumnezeu va da roada pântecelui soției mele”.

Și după multă vreme de rugăciune și post, prin rânduiala lui Dumnezeu, cei doi au avut un copil la bătrânețe, pe Fecioara Maria.

Conform scrierilor bisericești, pe când Fecioara Maria era mică, Sfânta Ana ar fi dus-o și lăsat-o la Templu, drept orfană neprihănită. Din acest motiv, Fecioara Maria a rămas orfană timpuriu, chiar dacă tatăl său a trăit până la 80 de ani și mama, Sfânta Ana, până la vârsta de 69 de ani.

Află și când Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Parascheva

Sfânta Ana a fost ocrotitoarea copiilor

Toată viața, Sfânta Ana a făcut rugăciuni, a ținut post și a ales să ajute oamenii aflați la nevoie, deoarece și-a dorit să împlinească cuvântul Domnului. Aceasta a rămas în istoria bisericească drept ocrotitoarea copiilor, iar credincioșii o chemau atunci când femeile nu puteau da naștere copiilor sau când erau puși în fața unui necaz.

În popor se spune că Sfânta Ana era sora lui Sfântul Ilie. Moaștele Sfintei sunt păstrate în Schitul Sfânta Ana, în Muntele Athos.

Sfânta Ana – zi de sărbătoare pe 9 septembrie

Rugăciunea Sfintei Ana pentru nașterea copiilor

“Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor. Adonai, Doamne Savaot, Tu Care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta… Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo”.

Lacul Sfânta Ana – locuri de vizitat în România

Lacul Sfânta Ana este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România. Este singurul lac vulcanic de la noi din țară, situat în masivul Ciomatu din județul Harghita, în stânga râului Olt, aproape de stațiunea Tușnad. Lacul este o rezervație complexă naturală, geologică, floristică și faunistică.

Lângă lacul Sfânta Ana se află o capelă romano-catolică din hramul Sfintei Ana.

Lacul Sfânta Ana – locuri de vizitat în România

Semnificația numelui Ana

Numele sfânt Ana vine din evreiască și înseamnă “Iahve, Dumnezeu a avut milă” sau “Iahva s-a îndurat”. De la numele Sfintei Ana s-au format și derivatele Anca, Ancuța, Aneta, dar și nume compuse precum: Ana-Maria, Mariana și diminutivele Anișoara, Anica, Anuța, Ani.

În zi de sărbătoare, vezi ce mesaje de La Mulți Ani de Sfânta Maria poți trimite sărbătoriților.

Tradiții și superstiții de Sf. Ana

  • De Sfânta Ana, tradiția spune că nu este bine să faci curățenie, nici să speli hainele de mână, cât timp durează slujba din biserică.
  • Astăzi nu este bine să mănânci pe săturate și este bine să le oferi și celorlalți oameni din puținul pe care îl ai. Este ziua în care poți face un bine, fără să aștepți ceva la schimb.
  • Este o zi în care trebuie să o cinstești pe Fecioara Maria prin rugăciune și odihnă.
  • În Ardeal, în anumite zone, oamenii bătrâni ung frunțile copiilor cu apă sfințită în semnul sfintei cruci.
  • Este bine ca în ziua de sărbătoare să dai de pomană celor din familie care au plecat dintre noi.

Ce nu ai voie să faci în ziua de Sfânta Ana

  • În ziua de Sfânta Ana nu este bine să te cerți cu cei din jur, deoarece toate supărările pe care i le poți provoca unei persoane, mai târziu se întorc împotriva ta.
  • Nu ai voie să muncești munci grele în această zi. Dacă o vei face, se spune că vei avea parte numai de necazuri grele în viață.
  • Nu este bine să dai bani cu împrumut.
  • În ziua de Sf. Ana nu este bine să împrumuți lucruri sau haine din casă.
  • Nu ai voie să te culci devreme, căci se spune că oamenii puturoși nu vor avea noroc în fața lui Dumnezeu.

Sursă foto: Shutterstock.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News