Ieri de dimineaţă o mare groapă s-a format pe strada Dr. Dumitru Bagdasar, care urcă spre Panduri. Motivul? Lucrările la metrou. Potrivit constructorilor, utilajul care sapă în subteran, botezat “Sfânta Filofteia”, a dat de o porţiune cu puţuri de apă şi cu un sol foarte moale, o combinaţie de apă şi nisip, şi, din cauza presiunii mari făcute de această maşinărie, asfaltul s-a umflat pe o porţiune de aproximativ 10 metri.
S-au produs mai multe crăpături şi de acolo a ţâşnit o mare cantitate de apă şi nisip. Groapa de pe strada Dr. Dumitru Bagdasar a apărut la doar câteva zile după incidentul din zona Podului Izvor, când dintr-odată s-a surpat asfaltul formând o groapă adâncă de patru metri. Aici, se lucrează şi în prezent pentru remedierea problemei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News