Sfânta Parascheva. Sfanta Cuvioasă Parascheva (cunoscută şi ca Paraschiva) este sfânta ocrotitoare a Moldovei. Moastele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în ctitoria sa, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, moaştele sfintei au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sfanta Parascheva este cunoscută în popor ca Sfanta vineri, personaj des întâlnit în basmele românilor. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni în timpul vieţii sale.

Credincioșii care vor veni în luna octombrie la Iași pentru a lua parte la manifestările religioase organizate cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva vor avea prilejul de a se închina și la moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, care vor fi aduse spre închinare de la un lăcaș de cult din Cipru, potrivit Agerpres.

Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva

Potrivit programului organizat de reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, va fi scoasă din catedrala mitropolitană în procesiune, luni, 10 octombrie, începând de la ora 6.30, și va fi depusă pentru închinare pe platoul din fața Căminului teologic.

Miercuri, 12 octombrie, în jurul orei 9.00, un sobor de clerici va întâmpina pe Aeroportul Internațional Iași racla cu moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Jumătate de oră mai târziu, moaștele care sunt aduse de la un lăcaș de cult din Cipru vor fi primite la Catedrala Mitropolitană. Seara, între orele 19.00 și 20.30, va fi organizat pelerinajul ‘Calea Sfinților — Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

Procesiunea va avea loc pe traseul dintre Strada I. C. Brătianu — Strada Cuza Vodă, Strada Armeană — Biserica ‘Sfântul Sava cel Sfințit — Strada Costache Negri — Mănăstirea ‘Sfinții Trei Ierarhi — Catedrala Mitropolitană.

Vineri, 14 octombrie, când se prăznuiește hramul Cuvioasei Parascheva, între orele 9.00 și 13.00, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată pe podiumul din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, din fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În anii anteriori la acest eveniment religios au luat parte nu numai clerici, dar și reprezentanți ai mediului politic local și național, cultural și educațional.

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva transformă Iașiul, începând din anii 90, în cel mai mare centru de pelerinaj din țară. Sfânta Parascheva este considerată atât de credincioșii ortodocși cât și de cei catolici a fi ocrotitoarea Moldovei cât și a celor săraci.

Sfânta Parascheva, sărbătorită şi în alte state

Sfanta Parascheva este sărbătorită şi în alte state cu o puternică comunitate ortodoxă, ca Grecia şi Bulgaria. În fiecare an, zeci și chiar sute de mii de oameni, merg să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare.

Sfânta Parascheva. Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva

  • De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici în acasă, pentru a te feri de pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap;
  • La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva.
  • De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână. Fetele ţineau la această superstiţie pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belşug. Ea apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei;
  • De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce.

Conform unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană NU trebuie să se numere și poamele cu cruce, nucile, castraveții sau pepenele roșu. Împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie.

Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămica, se spune în popor că este bine să împarți din bucățele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri.

De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea

Dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând. – Încep pregătirile de iarnă şi se obişnuieşte să se cumpere cojoace, pături; Sfânta Cuvioasă Parascheva (cunoscută şi ca Paraschiva) este sfânta ocrotitoare a Moldovei. Mai mult, se fac previziuni ale vremii în funcție de starea vremii în ziua de 14 octombrie, dar și ținând cont de somnul oilor. Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News