Mii de credincioşi din municipiile Deva și Petroșani vor avea ocazia să se roage la moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, chiar în anul în care se împlinesc 300 de ani de când el a fost decapitat, împreună cu cei patru fii ai săi şi Sfetnicul Ianache, refuzând să renunţe la credinţa creştin-ortodoxă, deşi aceasta le-ar fi salvat viaţa.
În după-amiaza zilei de vineri, 7 noiembrie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va începe vizita canonică în Episcopia Devei şi Hunedoarei, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Episcop Gurie al Devei şi Hunedoarei. Cu binecuvântarea Patriarhului României, la orele 17.00, cinstitele moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, însoţite de Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sf. Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al României, vor fi duse la Catedrala episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva pentru a fi venerate de cler şi credincioşii.
Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, orele 8.00, cinstitele moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor fi duse la biserica nouă cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului şi Sfinții Martiri Brâncoveni” din municipiul Deva. În continuare, de la orele 8.30, Preafericitul Patriarh Daniel va oficia slujba de sfinţire a bisericii noi şi Sfânta Liturghie (orele 9.30), înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Duminică, 9 noiembrie 2014, racla cu sfintele moaşte va fi adusă la biserica hramul Sfânta Treime din Petroşani. Aici va fi întâmpinată de soborul slujitor condus de un reprezentant al Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi va fi aşezată spre închinare într-un spaţiu special amenajat, unde va rămâne până în dimineaţa zilei de luni, 10 noiembrie 2014.
Luni, 10 noiembrie 2014, racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu va fi aşezată în locul rânduit în biserica Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al României.