Pelerinajul are loc în situația în care în București rata de infectare cu COVID-19 este în creștere. Potrivit datelor transmise, luni, de DSP rata de incidență a ajuns la 16,42.

Participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit în ziua de 27 octombrie), se va desfăşura „cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară impuse de actualele condiţii pandemice din municipiul Bucureşti”, potrivit unui comunicat al Patriarhiei.

Condiții de participare

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;
  • pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare; se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);
  • pachetele alimentare (aproximativ 20.000) vor fi oferite de voluntari în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate, toate produsele distribuite fiind însoţite de certificat de conformitate;
  • după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;
  • pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber; în zonă vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;
  • din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

Programul anunțat de Patriarhie

Programul zilelor dedicate evenimentului este următorul:

  • În zilele de joi, vineri, sâmbătă şi luni, 25 octombrie, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioşi;
  • Marţi, 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9,30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
  • Miercuri, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News