Cine a fost Sfântul Haralambie

Sfântul Haralambie a trăit între anii 89 şi 202 era noastră, fiind născut în Magnesia (Turcia, în vremea împăratului Septimiu Sever, și este cel mai bătrân mucenic prăznuit de creștini.

Sfântul Mucenic a fost persecutat de către guvernatorul din vremea respectivă fiindcă nu se închina idolilor. Crezând că la vârsta sa înaintată (peste 100 de ani) nu va rezista chinurilor, tiranul Lucian a sperat că îl va convinge să renunțe la credința sa și să se lepede de Hristos.

În Acatistul închinat Sfântului Muceninc se spune: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!“.

Sfântul Haralambie a suportat chinurile groaznice, chiar și jupuirea de viu, și nu a cedat.

Mai tărziu, auzind împăratul cele petrecute cu Sfântul Haralambie, a poruncit să fie adus în Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldații i-au legat barba în jurul gatului și l-au tras de ea pe drum; i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fata și i-au jupuit pielea de pe trup. Însă, Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu.

La cererea împăratului Sever, Sfântul Haralambie a făcut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Din ele amintim că a vindecat un om posedat de un duh rău de 35 de ani și a înviat un tânăr, încât Galina, fiica împăratului s-a convertit și ea la creștinism.

Sfântul Haralambie a fost condamnat la taierea capului cu sabia.

În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul a văzut pe Hristos și pe îngerii săi. Sfântul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame și de boli. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. A murit înainte de a fi executat, potrivit creştinortodox.ro.

Moaștele Sfântului Haralambie

Moaștele sale au fost luate chiar de fiica acestuia, Galina, care a crezut în Hristos.

Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Manastrirea „Sfântul Ștefan“ din Meteora. În biserica Mănăstirii Miclauseni, din Iași, se află moaștele a treizeci de sfinți, printre care și ale Sfântului Haralambie. Particele din moaștele sale sunt prezente la Mănăstirea Râșca, la Catedrala episcopală din Galați, la bisericile „Sfântul Dumitru“ (Poștă), „Sfinții Arhangheli“ (Oțelari), „Sfântul Stelian“ (Lucaci) din București.

Când îl prăznuim pe Sfântul Haralambie

Sfântul Mucenic Hralambie este prăznuit de toate bisericile creștine pe data de 10 februarie. Cunoscut ca făcător de minuni, apărător de boli pentru oameni și animale, Sfântul Haralambie a fost și ocrotitor al celor înfometați.

Tradiții și obiceiuri de Sf. Haralambie

  • În unele zone ale țării în ziua Sfântului Haralambie oamenii cer preotului să facă agheazmă la biserică. Cei care beau această agheasmă și au credință se pot vindeca de diverse boli. De asemenea, se mai foloseşte la stropitul gospodăriilor al vitelor şi al pomilor.
  • Oamenii obişnuiesc să ducă la biserică în această zi colivă şi colaci, pentru a fi sfinţite de preot. Apoi acestea se împart persoanelor bolnave.
  • Tot de Sfântul Haralambie se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea.
  • Se spune că dacă plouă în această zi, ploaia va ține mult timp.
  • În unele regiuni ale ţării, femeile fac un colăcel, îl rup în patru şi le aruncă spre cele patru puncte cardinale pentru a alunga duhurile şi spiritele rele departe de casă.

Rugăciunea Sfântului Haralambie către Domnul

„Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul Tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”.

Părți din craniul sfântului se află în Grecia. Multe biserici sau mănăstriri din București și din țară au părticele din moaștele sfântului.

În biserica Mănăstirii Miclăușeni, Iași, se află moaștele mai multor sfinți, printre care și moaștele Sfântului Haralambie. Parte din moaștele Sfântului se mai găsesc și Mănăstirea Rașca, la catedrala episcopală din Galați, dar și la mai multe biserici din București.

Rugăciune către Sfântul Haralambie Ocrotitorul

„Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi. Amin”

Calendar ortodox 10 februarie 2023 – ce sfinți mai sunt pomeniți

  • Sfintele Mucenițe Enata și Valentina și a mucenicului Pavel;
  • Părintele Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
  • Părintele Zenon;
  • Pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Născătoarei din Areovind.

Urmărește-ne pe Google News