Pe prima poziţie se situează Colegiul Naţional Sfântul Sava, una din cele mai renumite instituţii de învăţământ din ţară. Clasamentul a fost realizat după o metodologie stabilită împreună cu directori din cele mai prestigioase licee din ţară şi a fost construit după criterii relevante, precum media de admitere, mediile obţinute la examenul de bacalaureat şi performanţele elevilor la olimpiade.

“Acest top e util din două motive: unul care priveşte mai buna orientare a absolvenţilor de gimnaziu şi altul pentru orientarea administratorilor învăţământului românesc în identificarea şi cultivarea calităţii în educaţie”, a declarat George Cazacu, directorul de la “Sfântul Sava”. Pe locul doi în top se află Colegiul Naţional Mihai Viteazul, iar pe trei, 4517-287390-licee.jpgColegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu.

Elevii români, printre cel mai slab pregătiţi din lume

Institutul spaniol La Sisla din Toledo a difuzat, recent, un studiu despre cei mai slabi elevi din lume, în funcţie de notele obţinute la şcoală, dar şi de alte criterii.

România este clasată pe locul 38 în rândul celor 42 de state luate în calcul şi a fost depăşită de ţări precum Turcia, Bulgaria, chiar Chile şi Serbia.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI