Medicul gălățean a afirmat, într-o postare pe Facebook, că dacă ar face acest „experiment”, toți cei care nu cred în vaccin s-ar imuniza în cel mai scurt timp.

„Pentru cei care au încă îndoieli cu vaccinarea, n-am să le aduc nu știu ce dovezi științifice, am să le propun o singură treabă, mai ales că în mod sigur nu cred ce spunem noi că-i prin containerele de la poartă. Le recomand să stea o dimineață la cealaltă poartă, pe unde ies ceva mașini negre și cu ceva cruce pe ele, ce au în spate colete lungi și să le numere”, a notat medicul Paul Ichim.

„În mod sigur dacă făceau chestia asta astăzi, când numărul mașinilor sobre ce duceau la «plimbare» spre parcul rece s-a apropiat de 50, până seară erau vaccinați toți”, a explicat Paul Ichim.

Medicul de la Spitalul Județean Galați a precizat că până și angajații de la pompe funebre sunt șocați de „amploarea dezastrului”.

„Să fim clari, nu toți plecații spre ultima plimbare, au avut COVID, mulți au fost cu acele morți colaterale determinate de mizeria asta, oameni ce au venit în spital pe ultimii metri, când n-am avut ce să mai facem. Oricum tributul plătit acestei boli este înfiorător, mai ales că a început să lovească oameni tineri fără comorbidități. Până și oamenii care lucrează în acel serviciu sunt șocați de amploarea dezastrului, de parcă am fi în război”, a mai spus medicul gălățean.

Potrivit autorităților, în ultimele 24 de ore, alți 437 de români au murit de COVID-19. De la începutul pandemiei, numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 44.290.

FOTO: Hepta

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News