Cuprins:
Pentru a putea face economisi combustibil și, implicit, bani conducerea eficientă trebuie să devină o preocupare permanentă a tuturor conducătorilor auto, indiferent dacă este vorba despre o mașină cu motor pe benzină sau diesel.
Ca să reușești acest lucru trebuie să ții cont de câteva lucruri pe care cu siguranță acum le faci greșit, cum ar fi un stil de condus agresiv, anvelope umflate insuficient sau prea mult ori un portbagaj încărcat cu lucruri inutile.
De aceea, ți-am pregătit 15 sfaturi de care să ții cont dacă dorești să alimentezi mai rar decât o faci acum și să începi să faci economii.
Top 15 sfaturi pentru reducerea consumului de carburant
Un stil de condus responsabil combinat cu o întreținere corespunzătore a mașinii tale pot avea un impact pozitiv asupra reducerii cu până la 25-30% a consumului de combustibil. Iată 15 sfaturi de cum poți să reduci consumul de combustibil la mașina ta:
ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI LA DRUM
Umflă corect anvelopele!
Verifică presiunea anvelopelor cel puțin o dată pe lună deoarece acestea pierd aer în timp. Un pneu subumflat atrage după sine un consum mai mare de combustibil din cauză că opune o rezistență mai mare la rulare. Presiunea la care producătorul recomandă să fie umflate anvelopele este specificată în manualul mașinii, pe capacul rezervorului de combustibil sau pe montantul central în zona șoferului. Atenție! Nu circula cu anvelope sub presiunea nominală deoarece măresc consumul cu 3-4% şi se și uzează mult mai repede.
Nu lăsa mașina la ralanti mai mult de un minut!
La ralanti, mașina consumă între 1,89 și 3,78 litri de carburnt pe oră și degajă CO2 inutil în atmosferă. Un motor modern va consuma mai puțin combustibil dacă îl vei opri și reporni decât dacă rulează la ralanti mai mult timp. În același timp, dacă îți vei face un obicei din a ține motorul pornit pentru a se încălzi mașina, acesta se va uza mai rapid. O mașină se încălzește cel mai repede atunci când rulează și, astfel, nu va consuma combustibil inutil.
Nu supraalimenta rezervorul!
Cum temperatura combustibilulul este de regulă mai mică decât cea exterioară este posibil ca acesta să se dilate în rezervor și să se scurgă în afară în timpul deplasării, mai ales la frânare. Este indicat să te oprești din alimentare la al doilea click al pistolului de alimentare astfel încât să lași un spațiu de destindere în partea de sus a rezervorului. Gândește-te că ai plătit pentru asta. Totuși, dacă ai supraalimentat rezervorul, este indicat să parcurgi o distanță suficient de mare pentru a consuma o parte din carburant.
Nu umple portbagajul cu lucruri inutile!
Gândește-te bine la ceea ce ai nevoie într-o călătorie. Trebuie să știi că fiecare kilogram în plus pe care îl transportă mașina ta contribuie la creșterea consumului de carburant. În plus, dacă ai portbagaj montat pe plafon ar trebui să-l demontezi deoarece acesta modifică coeficientul aerodinamic al maşinii ceea ce determină creşterea consumului cu 15-20%.
Vezi și ce lucruri nu trebuie să lipsească din mașină
Verifică filtrele de carburant și de aer!
Înainte de a porni la drum, mai ales într-o călătorie pe o distanță mai lungă, trebuie să verifici filtrul de combustibil. Dacă acesta este înfundat, mașina va consuma mai mult deoarece, primind mai puțină benzină/motorină, o să ai impresia că motorul nu „trage” și vei fi tentat să apeși mai tare pedala de accelerație. În același timp, dacă și filtrul de aer este înfundat, lucrurile vor sta la fel. Așadar, pentru un consum redus, aasigură-te că filtrele sunt curate.
ÎN TIMPUL CĂLĂTORIEI
Nu rula cu geamurile deschise!
S-a demonstrat faptul că, la drum întins, atunci când rulezi la viteze mari, mașina consumă mai mult dacă ai două sau mai multe geamuri deschise decât dacă ai pornit climatizarea. Diferența de consum nu este așa de mare, dar în timp vei simți la buzunar. Atunci când este foarte cald este necesar să mergi cu aerul condiționat pornit, dar, atât timp cât nu ai nevoie de el, este mai bine să foloseşti pe cât posibil doar ventilaţia maşinii.
Folosește pilotul automat!
Un condus constant este cel mai indicat pentru a economisi carburant. Pentru asta poți să folosești pilotul automat, care te va ajuta mai ales pe autostradă deoarece menține viteza și turația constante și te ajută să economisești până la 6% combustibil.
Selectează treapta de viteză corectă!
Dacă vei rula cu cea mai înaltă treaptă a cutiei de viteze reprezintă o altă modalitate de a conduce eficient din punct de vedere al consumului de combustibil. Cu o viteză de 60 km/h, o mașină va folosi cu 25% mai mult combustibil în treapta a treia decât în a cincea. Rularea la viteze reduse cu trepte de viteze inferioare poate determina un consum cu până la 45% mai mare decât dacă ai face-o într-o treaptă superioară.
Evită un stil de condus agresiv!
Pentru a păstra consumul de carburant în limite decente și a evita uzura mașinii, nu accelera și nici nu frâna brusc. Este indicat să conduci cât mai liniștit, mai fluent și păstrând pe cât posibil o viteză de deplasare constantă. Un motor va consuma mult mai puțin dacă vei păstra viteza constantă decât dacă vei încerca să recuperezi timpul și viteza pierdute după frânare. Specialiștii spun că tehnicile de conducere pot influența consumul de combustibil cu până la 30%.
Folosește cu blândețe accelerația!
Mașina va consuma mai puțin carburant dacă nu vei apăsa brutal pedala de accelerație. Trebuie să accelerezi susţinut fără să pleci de pe loc cu scrâşnet de roţi, dar nici fără să o faci extrem de lent pentru că așa nu vei economisi carburant niciodată. Trebuie să utilizezi acceleraţia lin, fără să apeși pedala până la podea, mai ales la pornirea de pe loc. Pe parcursul deplasării, schimbă treptele de viteză la turaţiile corecte fără să bruschezi acceleraţia. Totodată, reducerea cu 10% a vitezei va duce la o reducere sensibilă a consumului de carburant.
Nu opri motorul la semafor!
Dacă mașina ta nu este dotată cu un sistem Start/Stop nu are nici un sens să oprești motorul la fiecare semafor sau în vreo intersecţie unde este un ambuteiaj. Astfel, prin repornirile repetate, riști să uzezi peste măsură acumulatorul şi demarorul, iar preţul de înlocuire a acestora va depăşi cu siguranţă economia de combustibil pe care o faci. Deci, nu merită! Oprirea motorului se poate justifica doar în cazurile în care timpul de staţionare depăşește un minut.
Folosește frâna de motor!
Trebuie să știi că frâna de motor trebuie folosită nu doar când te deplasezi în afara orașului sau atunci când pe suprafața de rulare este zăpadă sau polei, ci și în oraș atunci când te apropii de semafor. Nu este indicat să pui levierul schimbătorului de viteze la punctul mort şi să calci frâna de serviciu. Utilizarea frânei de motor are efecte benefice aasupra consumului de carburant, dar și asupra eficienţei frânării şi a nivelului de uzură a plăcuţelor de frânare.
Nu lăsa mașina să coboare la vale!
Când cobori o pantă este bine să introduci într-o treaptă de viteză inferioară şi să nu mai accelerezi, practic să folosești frâna de motor pentru a menţine viteza sau a o micşora. În nici un caz nu scoate din viteză și nu lăsa mașina să curgă la vale pentru că, astfel, nu vei economici carburant. Mașinile moderne sunt echipate cu Unități Electronice de Control (ECU), care ajută mașina să consume mai puțin combustibil atunci când rulează la vale.
Nu folosi carburant cu cifră octanică mai mare!
Folosirea unui combustibil cu cifră octanică superioară nu va determina în nici un caz un consum mai mic. Cu cât cifra octanică va fi mai mare, cu atât și prețul va fi mai mare. Singurul avantaj este acela că vei beneficia de un motor ceva mai sprinten în momentul accelerărilor. Așadar, dacă dorești, totuși, să alimentezi cu versiuni premium de carburant, poți să o faci o dată la 3-4 „plinuri” cu carburant cu cifră octanică mai mică.
Nu îți sprijini piciorul pe pedala de frână!
Indiferent de cât de obosite ți s-ar părea picioarele, niciodată să nu îți sprijini piciorul stâng pe pedala de frână în timp ce conduci. Cea mai mică presiune va pune rezistență mecanică asupra componentelor, uzându-le prematur. Această „tragere” necesită, de asemenea, un consum suplimentar de combustibil pentru a învine această rezistență.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!