Cu avionul

Dacă vi se refuză îmbarcarea, zborul este anulat fără să fiţi informaţi sau avionul are o întârziere mai mare de cinci ore, solicitaţi rambursarea preţului biletului sau un zbor pe o rută alternativă;

când faceţi rezervarea online, verificaţi dacă preţul final e indicat pe prima pagină;
dacă bagajele vi se pierd sau sunt deteriorate, aveţi dreptul la o despăgubire de până la 1.223 de euro;
când faceţi înregistrarea (check-in) la aeroport, luaţi cantităţi mici de lichide (maximum un litru) în bagajul de mână.

Cu trenul

În cazul călătoriilor în Uniunea Europeană, aveţi dreptul la rambursare (sau alegerea unei rute alternative) şi la compensare, plus asistenţă, în situaţia în care plecarea este anulată sau apare o întârziere de peste o oră;

dacă bagajele sunt deteriorate în timpul călătoriei în interiorul Uniunii Europene, aveţi dreptul la o despăgubire de până la 1.300 de euro;
supravegheaţi-vă în permanenţă bagajele şi nu le încredinţaţi unor persoane necunoscute;
dacă nu sunteţi mulţumiţi de călătoria transfrontalieră, trebuie să ştiţi că fiecare companie de căi ferate este obligată să vă comunice datele de contact ale departamentului de soluţionare a reclamaţiilor

Cu maşina

Înainte de a pleca la drum cu maşina, interesaţi-vă pe site-ul de Internet www.mae.ro sau prin alte surse în legătură cu regulile de circulaţie din fiecare ţară pe care o tranzitaţi. Astfel, veţi afla unde nu puteţi folosi detectoarele de radar, cu ce viteză aveţi voie să circulaţi, unde nu trebuie să parcaţi, dacă şi pasagerii din spate trebuie să poarte centura de siguranţă etc;

nu uitaţi să vă luaţi o hartă şi, eventual, un dispozitiv GPS;
dacă plecaţi la drum cu un copil mic, trebuie să aveţi un scaun special pentru acesta;
nu vă suprasolicitaţi atunci când conduceţi;
la intrarea într-o ţară străină interesaţi-vă ce taxe trebuie să achitaţi pentru utilizarea drumurilor;
nu consumaţi niciodată alcool înainte de a vă urca la volan;
luaţi-vă cheia de rezervă a maşinii şi faceţi copii după acte, în cazul în care le pierdeţi pe cele originale.
nu luaţi persoane străine în maşină şi nu opriţi decât la semnalul agenţilor de circulaţie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News