Ultimele fotografii de pe planeta Marte transmise de modulul orbital al Agentiei Spatiale Europene a distrus complet mitul celebrei formatiuni de roci care se aseamana foarte bine cu o figura umana. Imaginile demonstreaza ca celebrul “chip uman” de pe Planeta Rosie e o simpla stanca modelata de furtunile violente care matura planeta Marte.

Timp de decenii fotografiile asa-numitului “Sfinx” de pe Marte au aprins imaginatia oamenilor de stiinta si a amatorilor de senzational care vedeau in aceasta formatiune de roca dovada existentei unei civilizatii martiene.

Unii mergeau chiar atat de departe incat sa sustina ca imaginea ar fi un portret al lui Elvis Presley care ar fi fost rapit de martieni. Comentariile unui celebru disk-jockey american, Richard Hoagland, au facut cariera in SUA. El sustine ca daca se traseaza niste linii drepte care sa uneasca trasaturile “chipului” ar rezulta unghiuri care presupun formule matematice complexe si relatii geometrice care pot fi explicate doar prin ipoteza existentei unei inteligente extraterestre. 

Ultimele fotografii de o rezolutie fara precedent ale formatiunii de pe Planeta Rosie realizate de Mars Orbiter indica faptul ca nu e vorba decat despre o roca modelata de furtunile violente din atmosfera martiana, asemanarile cu un chip uman fiind cel mult vagi, informeaza Associated Press.

Modulul orbital apartinand Agentiei Spatiale Europene (ASE) a reusit sa transmita pe Pamant fotografii de o acuratete exceptionala ale acestei formatiuni de roci. „Fata sfinxului de pe Marte ramane rodul imaginatiei bogate a oamenilor pe o suprafata puternic erodata”, se precizeaza intr-un comunicat al Agentiei Spatiale Europene.

Asemanarile cu o fata umana sunt foarte vagi

Mitul despre existenta unei fete umane pe Marte a aparut o data cu fotografiile neclare transmise in 1976 de modulul orbital Viking 1 lansat de NASA. Alte fotografii ale formatiunii care a surescitat imaginatia atator oameni au mai fost realizate de misiunile martiene din 1998 si 2001 care indicau ca nu e vorba decat despre o suprafata modelata sub actiunea atmosferei planetei. Dar nici aceste fotografii nu au putut opri teoriile fanteziste despre existenta martienilor.

“Oamenii sunt obisnuiti sa gandeasca cautand si recunoscand anumite modele familiare. În 1976 majoritatea celor care au vazut fotografiile transmise de Viking 1 au reactionat imediat: „Dumnezeule, e un chip pe Marte! Cu siguranta ca exista si viata inteligenta. Probabil ca martienii au construit acest monument gigantic cu chip de om pentru ca noi sa intelegem ca acolo e viata si sa luam legatura cu ei”, a comentat Michael McKay, un inginer ASE din cadrul echipei de coordonare a misiunii lui Mars Express.

“Alti oameni au mers atat de departe incat au recunoscut chipul lui Elvis pe acea fotografie si au ajuns la concluzia ca Regele e in viata pe Marte”, a spus el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News