Crescătorul Carole DeBruler, care este coproprietarul Golden Treasures Kennel, a folosit rețelele de socializare pentru a distribui imaginile cu mai mulți pui de căței Golden Retriever, imediat după naștere.
Printre ei, unul era total diferit, având blănița într-o nuanță ciudată de verde. Botezată „Shamrock”, cățelușa face notă discordantă cu frățiorii ei, toți cu blănița crem.
Într-un videoclip postat pe TikTok se vede cum nuanța de vede a blăniței cățelușei devine mai pregnantă când este udă.
„Chiar dacă arată diferit, este sănătoasă și fericită”, a declarat Carole DeBruler pentru USA Today .
Este de așteptat ca „Shamrock” să nu aibă probleme în viitor, iar culoarea vede a blăniței să se estompeze și să devină, în timp, crem ca a frățiorilor ei.
Este extrem de rar ca un câine să se nască cu o blană de culoare verde. Acest lucru se întâmplă atunci când căţei cu blană într-o nuanţă deschisă intră în contact pe durata vieţii lor intrauterine cu un pigment verde, denumit biliverdină, prezent în mod natural în organismul mamei.
Câinii din rasa Golden Retriever pot avea o varietate de culori, a precizat Golden Retriever Club of America, „frații având culori care variază de la crem foarte deschis până la un auriu intens”. Cu toate acestea, verdele nu era o culoare menționată pe listă ca fiind standard pentru această rasă.
FOTO: Profimedia