Sevil Shhaideh a spus că, în Capitolul II – Politicile publice, din Programul de guvernare PSD-ALDE, există planul de analiză şi de raţionalizare a cheltuielilor publice printre care, ca primă măsură, este auditarea funcţiilor guvernamentale.
”Ne-am asumat că vom face un inventar al tuturor instituţiilor publice, să flexibilizăm adminstraţia centrală, să diminuăm numărul acolo unde este cazul, pentru a exista un moment T0 de la care se porneşte în această analiză. Considerăm că se impune blocarea acestor posturi – deci nu vorbim nici de diminuări, nici de desfiinţări – astfel încât acest audit al tuturor instituţiilor şi al tuturor funcţiilor să poată pleca de la o bază a unui moment T0″, a spus Shhaideh, la finalul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Ce prevede Programul de guvernare: Toate subventiile de la buget catre companiile publice vor fi condiționate de programe de ajustare, cu sancţiuni şi restructurări în cazul în care condiţiile convenite nu sunt îndeplinite
Potrivit noului program de guvernare elaborat pentru Guvernul Tudose, este prevăzut un ”plan de raţionalizare a cheltuielilor publice, cu următorii piloni: auditul funcţiilor guvernamentale (administraţie centrală şi locală); informatizarea accelerată a administraţiei publice centrale şi locale; accelerarea prioritizării investiţiilor publice, normative corect fundamentate pentru 26 lucrările suportate din cheltuielile bugetare de capital; revizuirea subvenţiilor acordate companiilor de la bugetul de stat”.
Se va prefera acordarea de subvenţii condiţionate, toate subventiile de la buget catre companiile publice vor fi condiționate de programe de ajustare pe care le vor adopta pentru a-şi îmbunătăţi performanţa financiară, cu sancţiuni şi restructurări în cazul în care condiţiile convenite nu sunt îndeplinite; introducerea contractelor de performanţă în toate instituţiile publice şi companii de stat (ministere, agenţii guvernamentale, autorităţi locale şi companii de stat. â
În program se mai vorbește despre ”optimizarea spaţiilor aparţinând sectorului public, optimizarea spaţiilor de birouri”.
”Acest plan va fi prezentat public pana cel tarziu la 1 octombrie 2017 si implementarea sa va dura maxim un an de zile, incepand cel tarziu la 1 ianuarie 2018. In cazul ajustarilor cheltuielilor de personal, avand drept criterii standardele de performanta si de cost”, spun cei de la PSD.
Ei arată că ”economii la buget putem obține și din eficiența mai ridicată a alocării cheltuielilor publice”.
”Astfel, propunem plafonarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile (- 5% / 10% anual din partea rămasă după excluderea cheltuielilor cu sistemul sanitar şi a utilităţilor). In acest sens incepand cu 1 ianuarie 2018 nu se vor mai putea face achizitii de medicamente si materiale sanitare decat in sistem centralizat in coordonarea Ministerului Sanatatii. Pana la finalul anului 2018 vom extinde acest sistem la toate achizitiile din sanatate dar si la celelalte ministere”, se mai menționează în Programul de guvernare PSD-ALDE.
Sevil Shhaideh a primit joi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de administraţie din Camera Deputaţilor şi Senat şi a Comisiei pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare din Senat.
O dată cu schimbarea Guvernului, PSD face modificări și în programul de guvernare: amânarea reducerii TVA, apariția unei noi taxe, „taxa de solidaritate”, amânarea acordării voucherelor de vacanță.
De la 1 ianuarie 2018, apare o nouă taxă, „taxa de solidaritate”. În noul program de guvernare al PSD nu este specificat un cuantum al acestei taxe. Însă, potrivit unor surse, ar fi vorba despre o taxare progresivă, adică angajații cu salarii mai mari vor plăti taxe mai mare, pentru a-i sprijini pe cei cu venituri reduse.