O prezentare de la Salonul Auto de la Geneva a constructorului german Volkswagen a fost întrerupta astăzi, pentru scurt timp de un protestatar singuratic.
În timpul unui discurs al lui Jurgen Stackmann, director de vânzări și marketing VW, un bărbat îmbrăcat într-o uniformă VW a venit pe scenă și, spunând că a fost trimis de către directorul general al companiei, a vrut să „monteze o noua cutie de trișat pe mașina expusă”, în văzul asistenței, făcând aluzie la scandalul emisiilor VW.
Bărbatul a fost imediat escortat afară de agenții de securitate. Autorităţile de mediu din SUA au dat în judecată Volkswagen pentru că 600.000 de automobile cu motoare diesel ale companiei erau echipate cu software pentru a înşela testarea emisiilor.
Compania și-a cerut scuze pentru scandalul care a izbucnit în septembrie 2015 și a promis să repare toate mașinile.