Bărbatul s-a supărat pentru că a fost dat afară de la firma unde lucra.
Criza financiară îi aduce pe oameni în pragul disperării. La Botoşani, un bărbat supărat că a fost concediat şi nu şi-a primit tot salariul a dat năvală peste colegii lui şi i-a ameninţat cu un pistol-brichetă. Rămas fără loc de muncă, bărbatul riscă acum să ajungă şi la închisoare.
Cătălin Florin G., în vârstă de 31 de ani, a fost angajat al firmei MBB, din Botoşani, ca zidar. Luna trecută, omul a fost concediat, însă nu şi-a primit toţi banii, aşa că, zilele trecute, s-a dus la firmă să îşi facă dreptate. Şi-a făcut curaj cu un pahar cu vin, iar pentru a fi mai convingător, Cătălin a luat cu el un pistol-brichetă şi a dat buzna direct în biroul directoarei de la Resurse Umane. Angajaţii au intrat în panică, iar unul dintre ei a reuşit să sune la 112. În numai câteva minute, bărbatul a fost înconjurat de poliţişti şi imobilizat. Abia atunci oamenii legii au realizat că pistolul este, de fapt, o brichetă. “Era făcută din metal şi imita aproape la perfecţie un model de pistol cu aer comprimat”, a declarat unul dintre angajaţii MBB care au contribuit la imobilizarea suspectului.
Zidarul riscă să petreacă trei ani la închisoare
În urma plângerilor făcute de angajaţii societăţii MBB Construcţii, Cătălin Florin G. a fost reţinut şi dus la sediul Poliţiei municipiului Botoşani, unde s-a ales cu un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţări. “Dosarul va fi înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, după care va fi soluţionat procedural”, a precizat subcomisarul Manuela Ieremie, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Bărbatul este cercetat pentru ameninţare şi poate sta trei ani la închisoare. “Am fost dat afară şi nu mi s-au dat toţi banii, deşi era normal să îi primesc”, s-a plâns “pistolarul”. Probabil încă în stare de şoc, angajaţii MBB au refuzat să comenteze incidentul.
Firmele de construcţii trimit mulţi români în şomaj
Luna trecută, firma MBB, la care era angajat Cătălin Florin G., a concediat 111 muncitori. În continuare, alte trei firme de construcţii din Botoşani au anunţat că vor disponibiliza peste 350 de persoane. Motivele invocate de firme în nota explicativă trimisă Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) sunt dificultăţile economice, situaţia financiară precară şi faptul că “nu mai avem lucrări contractuale şi nici perspectiva obţinerii altora”. Concedierile vor continua şi la începutul lunii ianuarie 2009, când încă 100 de muncitori vor rămâne fără un loc de muncă.