Hezbollah salută decizia „Teheranului de a răspunde ferm atacului sionist împotriva Consulatului Iranului la Damasc”, a transmis mișcarea șiită într-un comunicat publicat duminică.
Acest atac „fără precedent” şi-a „atins” obiectivele militare „în pofida participării SUA şi aliaţilor lor internaţionali (…) la ripostă”, susține Hezbolllah, o poziție adoptată anterior de șeful forțelor armate ale Iranului.
Iranul a lansat timp de cinci ore, începând de sâmbătă seara, peste 300 de drone şi rachete împotriva Israelului ca represalii la bombardamentul produs la 1 aprilie asupra Consulatului iranian de la Damasc, soldat cu moartea a 16 persoane, printre care doi generali din cadrul Corpului Gardienilor Revoluționari, trupele de elită ale regimului de la Teheran.
Este vorba de primul atac direct desfăşurat vreodată de Iran împotriva Israelului, două țări care se consideră inamici de moarte.
În pofida faptului că Iranul revendică succese, cum ar fi distrugerea bazei aeriene Nevatim, Israelul afirmă că atacul a fost „dejucat”, cu „99 la sută” dintre proiectile interceptate. De asemenea, Israelul dă asigurări că baza Nevatim este operațională.
Concomitent cu atacul iranian, Hezbollah a lansat două salve de rachete de tip Katiușa către poziții militare israeliene din Platoul Golan.
Aceste atacuri fac parte din operaţiunile antiisraeliene revendicate de mișcarea islamistă libaneză în ultimele şase luni, de la izbucnirea războiului între Israel și organizația islamistă palestiniană Hamas.
Aviaţia militară israeliană a desfăşurat duminică mai multe raiduri împotriva unor ținte Hezbollah din sudul Libanului.
Hezbollah, înființată în 1985 cu implicarea activă a regimului de la Teheran, la trei ani de la lansarea invaziei israeliene în Liban, este considerată organizație teroristă de SUA. UE consideră teroristă doar aripa paramilitară a acestei mișcări, dar nu și cea politică.