În septembrie anul trecut, în urma unei hârjoneli prosteşti consumată în noapte pe o stradă din cartierul bucureştean Ferentari, vieţile a doi puşti de liceu au luat întorsături nebănuite. Andrei a plecat dintre noi, cu inima străpunsă de lama cuţitului pe care i l-a înfipt în piept chiar bunul său prieten, Romeo Şerban. La acea vreme, cel din urmă a încercat să-şi ticluiască un plan care în opinia lui, i-ar fi salvat atât libertatea, cât şi onoarea în faţa familiei prietenelui său. Fără nici un fel de scrupule, puştiul criminal a abandonat pentru mai puţin de un minut cadavrul lui Andrei pentru a scăpa de briceagul însângerat, pe care l-a aruncat în curtea unei case părăsite din zonă. Aşa spera Romeo ca orice legătură dintre el şi crimă să fie imposibil de făcut. Apoi, pentru a-şi asigura un alibi cât mai solid, criminalul a ţesut o poveste cu un boschetar care, chipurile, le-ar fi ieşit în cale în timp ce mergeau către casă şi, fără motiv, i-ar fi atacat pe amândoi cu un cuţit. Alibiul său n-a stat însă în picioare, iar prins şi pus în faţa probelor, adolescentul asasin a recunoscut că el şi-a înjunghiat amicul.
Ieri, după mai puţin de 6 luni de procese, magistraţii i-au hotărât şi lui soarta, condamnându-l la 10 ani de puşcărie şi la plata către rudele lui Andrei a sumei de 260.000 de lei, reprezentând daune morale şi materiale.
Decizia nu e defintivă, iar puştiul o poate ataca.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro