Grecoaica Anastassia Ontou a reuşit să ducă sarcina până la 7 luni jumătate, când a dat naștere, printr-o operație de cezariană, unei fetiţe perfect sănătoasă. “Mă simt mai mult bunică, nu mamă”, a declarat Anastassia imediat după nașterea nepoatei sale.  Femeia spune că decizia pe care a luat a fost una extrem de ușoară, iar acum este fericită pentru că a putut să-i ofere fiicei sale copilul pe care și l-a dorit enorm. ”Fiica mea a avut inima frântă atunci când a constatat că nu poate purta o sarcină”, a adăugat aceasta.

si-a nascut propria nepoată

 

Constantina, fiica ei de 43 de ani, a povestit că mama sa este nebună atunci când  i-a propus să fie mamă surogat. “Nu am mai plâns aşa de ani de zile. Când am aflat ce vrea să facă mamă am fost pur și simplu copleșită!”, a spus Constantina, fericită că îşi poate ține în braţe copilul pe care și l-a dorit mai mult ca orice pe lume. Mai mult decât atât, aceasta spune că a încercat timp de 7 ani să facă un copil, însă din pricina unei condiţii medicale grave, uterul ei a fost îndepărtat nemaiputând purta o sarcina.

şi-a născut propria nepoată la 67 de ani

Cel care s-a ocupat atât de procedura de reproducere asistată cât şi de supravegherea sarcinii este nimeni altul decât doctorul Konstantinos Pantos, unul dintre cei mai renumiţi specialişti în infertilitate, care conduce cea mai cunoscută clinică de specialitate din Grecia şi care, în octombrie, a deschis o clinică de fertilizare în vitro şi în România, împreună cu dr. Andreas Vythoulkas.

Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte

Dr. Pantos a declarat că a avut reţineri atunci când a decis să le ajute pe cele două femei, dar că, totodată, a fost și o adevărată provocare medicală pentru el. Având în vedere vârstă mamei purtătoare a fost pentru prima oară când a fost necesar un acord al judecătorilor. “Este pentru prima oară când este nevoie de un astfel de acord, iar acest lucru s-a întâmplat din pricina vârstei pe care o are mama purtătoare, care, conform recordurilor mondiale, este cea mai în vârstă mamă surogat care a dus la final o sarcină”, a precizat dr. Konstantinos Pantos.

Nu este prima premieră pentru dr. Pantos şi clinică pe care o conduce

În 2004 clinica din Grecia condusă de dr. Pantos  a contribuit la naşterea primului copil fără talasemie majoră în urma biopsiei de blastocyst. Talasemia majoră este o formă severă de anemie cauzată de o anomalie a uneia sau mai multor gene. Boala este moștenită de copil de la unul sau ambii părinți. Iar dacă este moștenită de la ambii părinți, persoana în cauză va avea nevoie de transfuzii sanguine pe tot parcursul vieții .

În 2007, la clinica condusă de dr. Pantos a venit pe lume un copil perfect sănătos într-o familie purtătoare a sindromului Leber (este o boală genetică ce duce la orbire și este cea mai frecventă boală ereditară mitocondrială) care mai avea doi copii orbi.

Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”
Recomandări
Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”

Pe 13 octombrie, dr. Konstantinos Pantos şi dr. Andreas Vythoulkas au lansat în România primul centru de excelenţă în fertilizarea în vitro, care îşi propune să ajute cât mai multe cupluri din România să aibă copii cu ajutorul procedurilor de reproducere umană asistată.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI