Theresa Riggi, în vârstă de 46 de ani, a a fugit de acasă împreună cu cei trei copii ai săi, o fetiţă şi doi băieţi, după ce s-a terminat procesul de divorţ, în urma căruia nu a câştigat custodia micuţilor.  

Când şi-a dat seama că a fost găsită de poliţişti femeia şi-a înjunghiat copiii şi apoi a încercat să-şi pună capăt zilele sărind de la etajul al doilea. Theresa Riggi a fost găsită de poliţişti în faţa locuinţei sale, cu dureri mari din cauza oaselor pe care şi le-a fracturat la impactul cu solul. Femeia a fost transportată la spital, unde se află în prezent, scrie publicaţia The Sun.

„Era o scenă groaznică înăuntru. Copiii erau întinşi pe jos, plini de sânge. Afară femeia era pe jos, nemişcată, cu multe zgârieturi. Am văzut-o când s-a aruncat, eram în camera mea şi am auzit-o ţipând, apoi a sărit”, a povestit un martor al evenimentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News