Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al IJP Galaţi, subcomisar Cristina Tatulici, în urma efectuării necropsiei cadavrului s-a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin mecanism mixt – compresiune toracico-abdominală şi sufocare cu mâinile.
”În urma activităţilor informativ-operative şi de cercetare efectuate de o echipă de poliţişti judiciarişti, coordonaţi de un procuror criminalist, s-a stabilit faptul că M. Ancuţa locuia împreună cu fiul ei, M. Relu, de 38 de ani, cunoscut cu antecedente penale. Între cei doi a izbucnit un conflict, pe fondul consumului excesiv de alcool al făptuitorului, în urma căruia M. Relu a agresat-o cu pumnii pe mama sa şi i-a aplicat mai multe lovituri în zona toracică provocându-i leziuni ce au dus la decesul acesteia”, a precizat purtătorului de cuvânt al IJP Galaţi, subcomisar Cristina Tatulici.
Cu ocazia audierilor fiul victimei a declarat că a intenţionat să intreţină raporturi sexuale cu mama sa, dar aceasta s-a opus şi a început să ţipe, iar el a lovit-o pentru a o determina să tacă.
Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativa de viol şi omor.