Emilie Decroix, în vârstă de 28 de ani, îşi creştea singură băieţelul, lucra foarte mult , nu avea mulţi prieteni şi era o persoană liniştită, spun cei care au cunoscut-o. Rareori o vedea cineva, iar când a dispărut mai multe zile, în perioada sărbătorilor de iarnă, toţi au crezut că o fi plecat pe undeva. În Ajunul Crăciunului, tatăl femeii a sunat să vadă ce fac aceasta şi fiul ei de trei ani, iar puştiul a răspuns la telefon spunând că „mămica doarme”.

Zilele au trecut, iar bătrânul nu a primit nici un răspuns de la Emilie. Pe 31 decembrie s-a gândit să meargă până la aceasta sa vadă dacă nu cumva s-a întâmplat ceva. Atunci a descoperit cu groază, trupul fiicei sale, care murise, potrivit medicilor, cândva înaintea Crăciunului. Nepoţelul lui era calm şi liniştit, spunând că mămica lui doarme. Nu îşi dăduse seama, sărăcuţul, că femeia nu mai era în viaţă.

Potrivit primelor analize, Emilie a suferit un anevrism cerebral şi a murit brusc, fără să se chinuie. Psihologii sunt de părere că puştiul va trece cu bine peste cele întâmplate, mai ales pentru că nu a fost conştient de moartea mamei sale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News