„Cazul pare de-a dreptul desprins din filme. Proiectilul de care vorbim a fost descoperit în curtea unei familii din Olăneşti şi era, pur şi simplu, înfipt în stâlpul gardului, ca element decorativ. În momentul descoperirii, proiectilul, care datează din cel de-al Doilea Război Mondial, avea încărcătura explozivă, însă nu avea elementul de iniţiere”, spune Adrian Mesescu, comandantul ISU Vâlcea.

Sesizarea a fost făcută de un vecin care s-a speriat când a văzut „grozăvia din gard” şi a anunţat Poliţia oraşului Olăneşti. Aceasta, la rândul ei, a solicitat intervenţia echipei ISU.

„Mie mi-a plăcut cum arăta şi nici acum nu cred că reprezintă vreun pericol, are fiecare om damblaua lui, nu cred că sunt primul şi nici ultimul care foloseşte astfel de obiecte artizanale. Cei care pun pistoale şi puşti în casă, încărcate nu sunt şi ei vinovaţi, poate cineva le atinge şi se descarcă?”, a declarat proprietarul.

Proiectilul din gard prezenta însă pericol de explozie în cazul în care ar fi fost lovit cu un corp dur sau ar fi fost introdus în foc, afirmă Mesescu. Potrivit acestuia, nu a fost primul caz din judeţ.

„Anul trecut, la Bujoreni, un individ pusese mai multe grenade în vârful stâlpilor de la gard, arsenal rămas de pe vremea gărzilor patriotice. Nu ştiu ce este în mintea acestor oameni, de nu conştientizează pericolul la care se expun şi pe ei dar şi pe cei din jur”, a declarat Mesescu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI