Andreea şi-a regăsit familia biologică la începutul acestui an, după ce şi-a postat povestea pe Internet, pe un grup realizat pe Facebook pentru adopţiile din România.
Astfel, pentru prima oară în 25 de ani, Andreea, născută pe 16 noiembrie 1989, şi-a sărbătorit ziua de naştere în România, îndeplinându- şi astfel cea mai mare dorinţă: aceea de a-şi cunoaşte familia biologică.
Tânăra, care va sta până în ianuarie în România, alături de mama ei naturală, a povestit că a aflat abia acum că, la doar câteva săptămâni după ce a venit pe lume în satul Juma Mare, Timiş, a fost luată din spital fără consimţământul celei care i-a dat viaţă.
Mai mult, Cocuţa Buzatu, mama ei, a crezut în tot acest timp că micuţa a murit de penumonie. “Medicii i-au spus că m-au incinerat”, a precizat tânăra, adăugând: “Guvernul român m-a furat şi m-a vândut. Mama nu a semnat actele de adopţie, ea încă are certificatul meu de naştere”.
Andreea susţine că ar fi fost luată din spital şi dusă într-un orfelinat, iar un an mai târziu a fost adoptată de un cuplu din Canada, care a crescut- o într-un mic oraş din QuAppelle, Sask. Şi asta, după ce Pat şi Bruce Beanland încercau să adopte un copil din Canada de mulţi ani, fără succes.
Însă, când s-a dat drumul la adopţiile internaţionale, în primăvara anului 1990, ei au primit un telefon de la reprezentanţii serviciilor sociale din Saskatchewan, care i-au întrebat dacă vor să înfieze un copil din România, iar cei doi au acceptat.
Nu fusese îmbăiată niciodată
În luna august 1990, Bruce a ajuns în România pentru adopţie, unde a găsit-o pe Andreea la un orfelinat din Deta, Timiş, în nişte condiţii îngrozitoare.
“Avea scabie şi nu primise vreodată mâncare solidă. Nu făcuse niciodată o baie”, povesteşte Bruce.
Cutremurat de situaţia micuţei, acesta i-a telefonat soţiei sale şi i-a spus că nu pleacă de acolo până nu ia fetiţa cu el. I s-a spus că părinţii ei au abandonat-o şi, probabil, au murit în timpul Revoluţiei.
După o lună, actele de adopţie au fost gata, iar bărbatul a luat-o pe Andreea în Canada, unde i-a oferit o viaţă mai bună. Însă, pentru că nu i s-a arătat nici un certificat de deces al părinţilor ei naturali, românca a fost sceptică în privinţa morţii acestora şi a tot sperat să îi găsească, ceea ce a şi făcut.
Andreea se declară acum în culmea fericirii şi chiar a început să strângă bani din donaţii pe un site, cu care să îi cumpere mamei sale lucrurile care îi lipsesc din casă.
Ea a adunat în doar 13 zile 1.500 de dolari şi i-a cumpărat deja mamei sale o maşină de spălat. Mai mult, şi-a vizitat şi surorile biologice, care sunt stabilite în Irlanda.

Urmărește-ne pe Google News