Sâmbătă, ora 9.00. O imagine cumplită a fost descoperită într-un apartament de la etajul zece, de pe strada Piscului din sectorul 4 al Capitalei.

Maria Elisabeta Pastia (55 de ani) şi soţul ei, Alexandru (57 de ani), care reveniseră pe 23 august în ţară pentru a vinde casa din Capitală, au fost descoperiţi fără suflare de un nepot. Femeia fusese strangulată cu o sfoară de rufe şi zăcea pe patul din dormitor, într-un tricou de plajă, legată de mâini şi de picioare şi având multe răni pe corp. Soţul ei, în şort şi papuci, atârna în ştreang, aşezat pe vasul toaletei. Îngrozit, bărbatul care i-a găsit a alertat poliţia.

Ofiţerii de la “Omoruri” şi procurorul criminalist Dragoş Nestor au găsit un bilet de adio, scris cel mai probabil de Alexandru Pastia, în care nu se regăsea însă motivaţia pentru gestul nesăbuit. Între timp, la zeci de mii de kilometri distanţă, pe un aeroport din Canada, Alexandra (21 de ani), fiica celor două victime, îşi aştepta acasă părinţii.

Cei care i-au cunoscut pe cei doi spun că la mijloc ar putea fi vorba de o crimă. “Au lucrat pe la IMGB, iar din 1990 stăteau în Canada. Sâmbătă aveau bilete la avion, să plece înapoi. Eu cred că s-a auzit că au venit cu bani din străinătate şi au fost omorâţi. Nu era el în stare de aşa ceva, Criminalul e altul”, ne-a spus Salomeea Florică, o vecină a cuplului.

Şi-a tăiat venele înainte să se spânzure

Coala A4 pe care Alexandru Pastia şi-a aşternut ultimele gânduri, chiar înainte să-şi ia zilele, e murdară de sângele său. Înainte de a se spânzura, bărbatul a încercat să-şi taie venele de la mâini şi la gât, însă nu a reuşit decât să murdărească pereţii din baie. Cu sângele şiroind, a scris câteva rânduri, într-un bilet de adio către fiica sa: “Alexandra, te rog să mă ierţi pentru ceea ce am făcut. Rog să fim incineraţi, să ne arzi şi să arunci cenuşa”, ar fi lăsat el pe bucata de hârtie.

Alte două crime la indigo

Hăcuită cu ciocanul de soţul ei

Descoperire macabră într-o casă din comuna doljeană Cârcea, unde au fost găsite cadavrele soţilor Şotoi. În urma anchetei s-a stabilit că bărbatul, Mircea (53 de ani), simţind că i se apropie sfârşitul, şi-a omorât nevasta, Carmen (44 de ani), cu mai multe lovituri de ciocan, pentru ca aceasta să nu-şi poată reface viaţa alături de o altă persoană, după moartea lui. La patru zile după crimă, bărbatul şi-a pus ştreangul de gât, într-o anexă a gospodăriei, unde a şi fost găsit de către oamenii legii.

Şi-a ucis iubita de frică să nu-l părăsească

O poveste de dragoste s-a sfârşit cumplit, sâmbătă dimineaţă, în satul Dracşani, Botoşani, unde Victor Flămânzanu (21 de ani) i-a tăiat gâtul prietenei sale, supărat că aceasta dorea să se despartă de el, pentru a-şi continua studiile. Victima, Cristina Bârsan, avea doar 17 ani şi urma să intre în clasa a XI-a la Liceul Textil din Botoşani, specializarea ştiinţele naturii. Tânăra dorea din tot sufletul să se facă asistentă. “Acesta era visul ei. Spunea: «Bunică, am să termin liceul şi mă fac asistentă ». Eram mândri de ea că îşi fixase un scop şi se ţinea de el”, a povestit îndurerată Catinca Bârsan, bunica fetei. Tânărul şi-a pus şi el capăt zilelor, spânzurându- se în prispa casei sale, în timp ce iubita sa îşi dădea ultima suflare pe podeaua din camera unde dormise.

Urmărește-ne pe Google News