Potrivit ediţiei online a cotidianului britanic The Telegraph, femeia în vârstă de 49 de ani trebuia să aibă grijă de bunica ei, Elsa Koenig, în vârstă de 96 de ani. La început, Iris mergea aproape zilnic la bătrână, îi ducea mâncare, o ajuta să se spele şi îi făcea curăţenie în casă. Dar la un moment dat s-a săturat şi a hotărât că e mai bine să profite de pe urma bunicii ei. Astfel, nemţoaica a închiriat un apartament cu 130 de euro pe lună, a dus-o pe Elsa acolo, iar apoi a acoperit toate geamurile cu bandă adezivă pentru ca să nu pătrundă lumina şi femeia să nu poată să fie văzută de afară. A întrerupt alimentarea cu energie electrică a casei şi a lăsat-o pe bătrână singură, în întuneric.
Mergea din când în când să îi ducă mâncare şi câte un schimb de haine şi în rest nu o interesa soarta bunicii. Din fericire, femeia a fost salvată de nişte vecini care aveau impresia că se aude uneori cineva plângând în apartamentul de vizavi. Pentru a clarifica situaţia, aceştia au anunat autorităţile, care s-au deplasat la adresa respectivă şi au spart uşa. Înăuntru au găsit-o pe bătrâna slabă şi murdară, care le-a povestit prin ce a trecut timp de trei ani.
Recomandări
Victor Micula, trimis de judecători la mănăstire în loc de pușcărie, după ce și-a cumpărat un arsenal prin interpuși. Milionarul e nemulțumit și cere revizuirea
Iris a fost arestată şi şi-a recunoscut vina, iar zilele acestea a început procesul, la finalul căruia nemţoaica riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor încheia toamna excelent. Marian Golea a spus cine poate face bani frumoși: „O duce cel mai bine”
GSP.RO
UEFA, prim anunț în ancheta de la România - Kosovo
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu rachetele balistice
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas