„Vreau să fie integrați, să nu rămână la stadiul de școală profesională, lupt să nu ajungă să stea acasă și să aștepte pensia de handicap de 375 de lei”, spune Ionica Tarău, care s-a hotărât să ajute persoanele cu deficiențe de auz după ce a văzut care sunt greutățile pe care le întâmpină fiul ei, Mihai, acum în vârstă de 28 de ani. Tot ce vrea este să le fie un pic mai bine și să-i integreze în societate, așa că nici un efort nu i se pare prea mare. Chiar dacă asta presupune să-și sacrifice zilele libere ori concediile de odihnă sau să își folosească salariul pentru a rezolva diverse probleme. Pe mulți dintre ei i-a însoțit chiar și în instanță ori pe la instituții, ca să-i ajute să beneficieze de toate drepturile lor.
„Când vine vorba de surzi, nu am mamă, nu am tată. Suferința trăită cu Mihai s-a transformat în dragoste pentru ei. Totul răul l-am transformat într-o mare bucurie și o fericire pentru că le sunt alături și-i pot sprijini. Pentru ei sunt în stare să mut munții din loc”.
Visul fiului său? Un site de știri pentru persoanele cu deficiențe de auz
Mihai este student în anul 3 acum la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Ca să-l poată sprijini, fiind într-o grupă de studenți care aud, Ionica a dat la facultate și a intrat alături de el, redevenind studentă la 53 de ani. În anul al doilea de facultate, tânărul i-a cerut mamei sale să nu-l mai însoțească și să aibă încredere în el că se poate descurca singur. Și așa a și fost. Mihai este acum în ultimul an de facultate și se gândește la proiectul de licență. Un vis care l-a îndrumat spre Facultatea de Jurnalism.
„Copilul meu a suferit un accident la 7 ani, de atunci își folosește doar o mână. Am dat la facultate pentru a-i fi alături, pentru a fi sigură că se descurcă, deși eu îmi doream un doctorat, însă nu ne-am permis, și atunci am intrat la facultate la 53 de ani alături de el. Am fost colegi de facultate, de grupă, până în anul 2 când mi-a cerut să nu-l mai însoțesc. Am renunțat atunci la facultate. La fiecare întâlnire cu profesorii, pentru el au făcut voluntariat două doamne profesoare”, spune Ionica.
Proiectul de licență al lui Mihai este visul său. El își dorește, alături de o altă tânără cu probleme, Monica Nechifor, studentă în anul 3 la Jurnalism, să realizeze un site de știri pentru surzi.
„Vor să facă un site în care Mihai filmează, iar Monica, prin semne, le traduce surzilor informații din sănătate, de la Casa de Pensii, asistență socială, din lumea de zi cu zi. Își doresc să traducă programele electorale ale candidaților pentru că în legea electorală actuală cei fără auz au sesizat la BEJ acum 2 – 3 ani că ei nu înțeleg nici un program electoral”, spune Ionica.
În România sunt peste 25.000 de persoane cu deficiențe de auz.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro