Gabriel Petrovici, din Rădăuți, a primit 14 ani de închisoare, dar decizia nu este definitivă, după ce la data de 05 decembrie 2017 s-a întâlnit cu fosta sa soţie, cu care a purtat mai multe discuţii, reproşându-i acesteia că ar avea inclusiv o relaţie cu un alt bărbat. Apoi, a mers cu un prieten la mai multe baruri și, amețit bine de alcool, a ajuns acasă, unde și-a luat mama la bătaie.
El i-a reproşat mamei sale că din cauza ei s-a produs divorţul dintre el şi fosta soţie, după care i-a smuls ochelarii de pe faţă, a prins-o de păr, apoi de haine, a târât-o spre dormitorul acesteia, continuând să-i reproşeze că „l-a divorţat” de fosta soţie. În cameră i-a aplicat mamei sale multiple lovituri, de o duritate nejustificată, pe aproape tot corpul, timp de aproximativ 30 de minute.
„Conform concluziilor medicului legist din cadrul C.M.L. Rădăuţi cuprinse în raportul de autopsie, moartea victimei a fost concurenţial violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare şi posibil compresie toracică şi concomitent leziunilor meningo-cerebrale (hemoragie masivă subdurală cu compresie cerebrală secundară, edem cerebral, contuzie şi dilacelare pontină şi de pedunculi cerebrali) prin lovire cu şi de corpuri dure, care se constituie ca factori concurenţiali în producerea decesului. Analizele toxicologice au stabilit că victima nu a consumat băuturi alcoolice anterior decesului”, susțin, conform suceavanews.ro, procurorii.
Citește și: Un specialist român a măsurat radioactivitatea de la Cernobîl: ”20% dintre locuitorii din zonă s-au întors acasă după explozie”