Chinezoiaca, pe nume Huang, în vârstă de 30 de ani, a fost ajutată de un ginecolog să-și vândă băiețelul nou-născut, imediat după naștere, unui alt cuplu din aceeași provincie, spunându-i familie sale că micuțul a murit la naștere.
Însă, soacra lui Huang și-a dat seama că povestea e cusută cu ață albă și nu a crezut varianta norei sale, întrucât tânăra nu era deloc tristă, așadar a alertat autoritățile, precizându-le că ea crede că Huang i-a vândut nepotul.
Chinezoaica și-a motivat gestul prin faptul că se temea că cel de-al doilea copil va afecta viața primului ei fiu, pe care îl avea din prima sa căsătorie.
Traficul de copii reprezintă o problemă din ce în ce mai gravă în China, țară suprapopulată care se confruntă cu acest fenomen de câțiva ani. Anul trecut, un medic-ginecolog a fost condamnat la moarte pentru că a vândut șapte bebeluși din 2011 în 2013.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News