În urmă cu exact zece ani, în primele zile din octombrie 2002, Ionela Hurdulea, o fetiţă în vârstă de 11 ani, a fost găsită moartă într-o peşteră din Cheile Gârliştei, judeţul Caraş- Severin. Toate indiciile arătau că micuţa, care era dispărută de mai bine de o săptămână, fusese violată, sugrumată şi apoi incendiată de către Iancu Măran, un tânăr atunci în vârstă de 25 de ani, un apropiat al familiei fetei. În 2003, nemernicul, care îşi recunoscuse crima, a fost găsit vinovat de către magistraţii din Caraş-Severin şi condamnat la 18 ani de închisoare. În 2005 însă, avocaţii săi au cerut o nouă expertiză ADN a spermei dintr-un prezervativ găsit în peşteră, iar rezultatele au arătat că nu îi aparţinea lui Măran. În ciuda tuturor temerilor celor care îl cunoşteau şi spre disperarea familiei fetiţei ucise, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, au decis achitarea şi eliberarea sa.
Ucigaşul a mai scăpat cu o crimă
Ieri, la exact zece ani de la prima crimă, Măran a ajuns din nou pe mâna poliţiei. Acum în vârstă de 35 de ani, muncitor la gaterul din Oraviţa, bărbatul şi-a arătat puterile în faţa a două fete din oraş. Din primele informaţii, modul de a acţiona este acelaşi ca în 2002, demn de un criminal în serie. Măran le cunoştea pe Adelina (14 ani) şi pe Claudia (17 ani) şi chiar era un apropiat al familiei acestora. Duminică seara, le-a convins pe fete să le ia cu scuterul la plimbare, însă copilele au ajuns pe un câmp din apropierea localităţii Agadici, lângă o cale ferată. În timp ce una dintre surori era supusă la perversiuni sexuale greu de imaginat de o minte sănătoasă, cealaltă era obligată să privească. După ce a batjocorit- o pe Claudia, nemernicul a înfipt lama cuţitului de zece ori în trupul ei plăpând. O lovitură a fost la un pas de a-i nimeri inima, iar celelalte le-a primit în faţă. Crezând că a ucis-o, a lăsat-o apoi să zacă într-o baltă de sânge în timp ce a violat-o pe micuţa Adelina. Degeaba a plâns şi a strigat copila, spre disperarea surorii ei, care o privea neputincioasă. Măran i-a tăiat gâtul fetiţei, apoi a mai înjunghiat- o de câteva ori, după care a plecat de la faţa locului.
Bărbatul a fost prins de poliţişti chiar pe drum şi a fost dat de gol de petele de sânge de pe el. Potrivit unor surse, se pare că ucigaşul voia să se întoarcă la faţa locului pentru a îngropa cadavrele, dar şi pentru a planta încă un prezervativ cu sperma altui bărbat, pentru a-şi asigura scăparea. De altfel, ieri, în faţa poliţiştilor, ca şi în urmă cu zece ani, acesta a recunoscut doar că uciso pe Adelina, pe motiv că l-a insultat.
foto: Karina Knapek/Jurnalul Național/Intact Images