Potrivit postului german RTL, Josh e un tip extrem de inteligent, cu un IQ de 152, dar duce lipsă de atenţie. Pentru a atrage privirile asupra lui, a început încă de mic să se tatueze. De data asta, el a riscat să îşi piardă vederea pentru a-şi tatua ambii ochi în albastru. Intervenţia a fost realizată de un specialist care a exersat metoda folosită pe ochiul unui porc mort. Deocamdată, americanul susţine că vede foarte bine, şi i-a îndemnat pe pasionaţii de tatuaje să încerce.
Şi el îşi va injecta cerneală în ochi
Exemplul său va fi luat în curând de Rick, cunoscut în lumea întreagă drept „băiatul zombie”, un tânăr canadian acoperit aproape în întregime cu tatuaje care îl fac să pară un mort viu. În plus, canadianul mai vrea ca, în afară de tatuarea ochilor, să-şi taie şi o ureche, pentru a părea cu adevărat un cadavru în descompunere. De altfel, Rick este în atenţia juriului Cărţii Recordurilor, care vrea să-l includă în paginile acesteia.