Cu ferma lor de la Şinteu, Ovidiu Bârgău, fost organizator al faimoaselor partide de vânătoare ale lui Ion Ţiriac de la Balc, şi Christian Friedl, un austriac originar din Tirol, vor să atragă turişti, dar şi să facă bani din carnea animalelor, pe care o vor vinde pe piaţa românească. După cum susţin crescătorii, carnea de bizon este foarte sănătoasă, pentru că nu are nici un gram de colesterol.
Ferma The Royal Village este un proiect imens, în care vor fi investite cam 8 milioane de euro. Până acum, cei doi afacerişti au scos din buzunar 400.000 de euro, pentru achiziţionarea a 19 bizoni şi a câtorva porci mistreţi. Ei au de gând să populeze ferma cu tot felul de animale sălbatice, de la mufloni până la ciute, cerbi roşii şi cocoşi de munte.