8 oameni și două pisici care locuiesc în 50 mp și-au petrecut sărbătorile în întuneric. Familia pentru care firele de curent electric sunt la doi pași, dar totuși prea departe
Fotografii de Marius Sabău

„Galbenă gutuie, dulce-amăruie / Lampă la fereastră, toată viața noastră”, un refren de Adrian Păunescu cântat în colinda omonimă, se lipește ca un tapet pe imaginea de iarnă a unei case din inima Moldovei.

Pentru că, ieșind nu mult din drumul Bacău – Focșani, singurul obiect care amintește de un bec în casa unei familii numeroase este, la fel ca-n poezie, gutuia.

La Cleja, într-o locuință mai mică de 50 de metri pătrați, trăiesc, fără curent de 7 ani, de când s-a ridicat clădirea, 8 persoane. Cu mezinul având doar un an și jumătate!

MSZ_0717Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

N-a rezistat în Italia

Pe capul familiei îl cheamă Gheorghe Jușca. E bine legat, pare un profesor de culturism venit să zugrăvească o anexă de la țară în care să depoziteze obiecte de care nu mai are nevoie în sufragerie. Însă băcăuanul zdravăn, cu cizme verzi de cauciuc, trage tare doar pentru soție și cei 7 copii. „Da, sunt 7”, povestește Gheorghe. „Cel mai mare e plecat la muncă, în Italia”.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Bărbatul își aliniază copiii în sufrageria-dormitor-bucătărie, toate încăperile în unu, și mai pipăie căciulițele lăsate la uscat pe o sfoară de deasupra plitei.

„Eu mai lucrez în construcții. Prind câte o lucrare aici, o lucrare dincolo. Am încercat să merg și eu tot în străinătate, «pe Italia», dar nu am rezistat decât 3 săptămâni. Familia avea nevoie de mine aici”.

8 oameni și două pisici în 50 mp

Modest, nu e genul care să își deplângă soarta, are o singură dorință din viitorul apropiat. Că e el, plastic, Crăciunul, că e anul nou, că e primăvara. „Curent electric”. Două cuvinte care lasă o liniște de poză veche peste căminul din Cleja, poză veche la care stau, nemișcați, 8 oameni, o mâță plictisită și un pui de pisică roșcovan.

Nu se face o singură poză. Se fac mai multe. Și-n poze se văd și singurele ornamente din casă, aduse de copii de la „lucru manual”, și icoanele care acoperă zugrăveala afumată, și cuiele bătute în BCA pe care sunt agățate foarfeci, sacoșe și răzători.

Plus imaginea de afară.

Lămpașul și lumânarea

Afară, dincolo de o anexă acoperită de porumb și rude de lemn, se întind case branșate la curent. La 200 de metri de casa familiei Jușca e biserica. Puțin mai departe e școala. Școala la care merg copiii mai mari. Da, se vede și școala. Se vede chiar și primăria. Și fire. Multe fire.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Dincolo de fire, urcând, e lămpașul. Și lumânarea. Care, ca în „Frumoasa și Bestia”, încă au viață la Cleja, fără să fie nevoie de vrăjile din animație.

Și, pentru că nu cred în vrăji, Gheorghe Jușca și copiii lui așteaptă, sfioși, să renunțe la ele. Și să fie legați de sat și altfel decât prin priviri.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI