Potrivit Daily Mail, Alfredo şi Leticia Ines îşi obligau fiica de 12 ani să stea în şifonier şi nu-i dădeau voie nici la toaletă, oferindu-i în schimb o găleată în care să-şi facă nevoile. Fata avea voie să meargă, totuşi, la şcoală, iar lecţiile şi le făcea cu ajutorul luminii slabe care intra pe sub uşa şifonierului.

Cei trei fraţi ai fetei, de 11, 15 şi 17 ani s-au temut să povestească ce se întâmplă la ei acasă, dar până la urmă, unul dintre băieţi nu a mai rezistat şi i-a povestit, zilele trecute unui profesor de-al său. Acesta a anunţat Protecţia Copilului, iar fetiţa a fost luată în custodie de autorităţi. Cei trei băieţi au fost daţi în grija unor rude.

Autorităţile americane investighează cazul pentru a afla motivele pentru care fata era ţinută prizonieră.

 
 

Urmărește-ne pe Google News