“Având în vedere situaţia creată datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile ce s-au manifestat la nivelul judeţului Olt începând cu data de 25 ianuarie 2018 (cod galben urmat de cod portocaliu şi temperaturi foarte scăzute), precum şi previziunile meteorologice nefavorabile pentru perioada următoare, care vizează întreaga rază teritorială a judeţului Olt, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, s-a dispus suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Olt pentru zilele de luni, 26 februarie, începând cu ora 13.00, marţi, 27 februarie şi miercuri 28 februarie”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Olt.

Mai multe județe din jumătatea sudică a țării, între care și județul Olt, sunt sub avertizare Cod Portocaliu sau Cod Galben de ninsori, viscol și ger, care va fi persistent chiar și pe timpul zilei. Temperaturile minime vor coborî până la -22 de grade, iar vântul puternic în rafale va accentua senzaţia de frig.

Fiecare unitate de învățământ va stabili propriul program de recuperare a orelor pierdute, odată cu suspendarea cursurilor din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Vă reamintim că ne aflăm în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.


CITEȘTE ȘI…  Prognoza meteo pentru perioada martie – mai 2018. Cum va fi vremea în următoarele trei luni


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News