Acesta a ținut un discurs omagial despre Mihai Eminescu, poetul a cărui zi e sărbătorită mâine.
„Pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca şi cadru didactic….eu consider, aşa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet care l-a dat România, cel puţin până în momentul de faţă (n.r. – corect este „pe care l-a dat”). O operă extraordinară”, a declarat ministrul Culturii, Daniel Breaz, la Digi 24.
Ministrul Culturii s-a enervat când a fost întrebat ce versuri ale marelui poet cunoaște. Și a dat frâu liber cacofoniilor.
„Cred că câteva versuri…”
Iată alte „perle” ale ministrului culturii:
„Nu știu câți dintre români pot să reproducă această poezie (n.r. – Luceafărul). Este extrem de lungă. Cred că câteva versuri din Luceafărul există în mintea fiecărui român”, a mai spus Breaz.
Întrebat de moderator ce semnificație au versurile, Breaz s-a enervat: „Acum ce facem aici? Suntem la o oră de română, în care să fac comentariul literar al versurilor? Îmi place să citesc, îmi place să citesc poezie, îmi place să citesc și un roman bun, dar niciodată nu am fost omul care să facă comentarii literare.
Pot să vă spun un singur vers. Suntem aici la o oră de limba română sau la un examen de bacalaureat? Pot să spun un vers, atâta vreau să spun, ca să vă satisfac și dumneavoastră plăcerea sau dorința de a vedea dacă cunosc un singur vers: «Cobori în jos, luceafăr blând».”, a declarat Daniel Breaz.