La fel ca salariile, și sumele pe care medicii le obțin în urma gărzilor efectuate se impozitează. Astfel, la sfârșitul unei luni, când ar trebui să se bucure de o sumă frumușică de bani pe fluturașul de salariu tocmai pentru că au avut și număr de ”n” garzi făcute, medicul constată că, de fapt, obține mai puțini bani decât socotise că va primi.
„Avem o gardă obligatorie pe lună și aceea nu se plătește. În rest, faci 4,5,6 gărzi- depinde de fiecare unitate și de câți medici are- și iei mai puțini bani decât te aștepți. Pentru că orice sumă se impozitează și atunci cu cât ai mai multe gărzi, cu atât impozitul e mai mare. Deci nu-i nici o afacere. Unde mai pui că plătim chiar și mâncarea pe care « ne-o servesc» în gardă. La fiecare final de lună ne taie din tichetele de masă pentru cina deosebită….și nu e vreo specialitate ceva, e la fel ca mâncarea pacienților plus un copan de pui. Și mai mult decât atât, nu cred că este normal ca după o gardă să-ți continui programul și să mai stau până la ora 14.00 la spital. Sunt 30 de ore de muncă! ”, spune un medic care lucrează de ani buni într-o unitate spitalicească din sectorul 1 al Capitalei.
Aceeași poveste, un pic nuanțată, o auzim și de la un doctor de pe secția de Neurochirurgie a Spitalului de Urgență Floreasca. Aici, pentru că sunt doar trei neurochirurgi, se stă de gardă cam de 10 ori pe lună, iar salariul de pe fluturș este de 2.200 de lei. “O fi mult, o fi puțin, judecați și voi. După zeci de ani și nici nu mai știu câte nopți petrecute în spital, departe de familie, asta este răsplata. Și atunci pentru ce să mai facem atâtea gărzi?”, se întreabă cadrul medical.
Medicii amenință că vor protesta dacă în contractele individuale de muncă cu tip parțial pentru efectuarea gărzilor suplimentarea nu le vor fi menționate în mod expres anumite drepturi. Florin Chirculescu, vicepreședinatele Federației Solidaritatea Sanitară, spune că un număr foarte mare de medici lucrează chiar și 33 de ore atunci când fac gărzi și că riscul de malpraxis este mult mai ridicat din cauza oboselii. Citește și: Medicii nu mai vor să facă gărzi suplimentare. Reacția Ministerului Sănătății