Pe 22 ianuarie 2018, magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 i-au interzis lui Carlos, un bucureștean care lucrează în IT, să se mai apropie la mai mult de 200 de metri de femeia de care divorțase în urmă cu ceva timp. ”Sancțiunea” era valabilă pentru șase luni.
Documentul a ajuns și la polițiștii Secției 9 din Capitală care, ulterior, au făcut verificări pentru a vedea dacă ceea ce au decis judecătorii se respectă. Și nu mare le-a fost surpriza să constate că bărbatul este un real pericol pentru familia din care, până nu demult, făcuse parte.
Și-a terorizat fosta soție cu mesaje
Carlos și-a terorizat săptămâni la rând fosta parteneră de viață. Mesaje pe WhatsApp și pe telefon curgeau în neștire, amenințările cu moartea fiind ceva obișnuit pentru Andreea. Femeia se temea pentru viața ei și a copiilor.
A intrat peste femeie în casă și a făcut scandal de față cu copiii
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, a intrat peste Andreea în casă și a provocat un scandal monstru, de față fiind și cei doi copii ai cuplului. Ba chiar ar fi luat un cuțit de pe masă și l-a înfipt în frigider, semn că nu se va lăsa până nu va fi vărsare de sânge.
Bărbatul i-a pus la ușă o cruce din crengi
Mai mult, la jumătatea lunii trecute, individul a distrus mașina fostei șoții și a aruncat cu pietre în ușa casei acesteia. Și ca tot scenariul să fie complet, deși era o realitate crudă, Carlos a confecționat o cruce din crengi și a pus-a la intrarea în locuință.
Individul agresiv a fost reținut
Din tot acest tablou, desprins parcă din filmele cu gangsteri, polițiștii au realizat că omul are reale probleme și că nu mai poate sta în libertate. Carlos a fost reținut și va ajunge în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Citește și: