22 noiembrie 1963, Dallas. Convoiul preşedintelui John Fitzgerald Kennedy traversa Piaţa Dealey, când uralele publicului au fost întrerupte de focuri de armă. O întreagă naţiune a privit şocată cum preşedintele american a căzut răpus de gloanţe, fiind primul asasinat transmis vreodată în direct de televiziuni. S-au auzit trei împuşcături. Primul glonţ a ratat ţinta, al doilea l-a lovit în gât pe JFK, iar ultima lovitură i-a fost fatală, provocându-i o rană cumplită la cap. În plus, potrivit raportului oficial, s-a stabilit că glonţul care l-a ucis pe Kennedy l-a rănit grav şi pe guvernatorul Texasului, John Connally.
În urma a nu mai puţin de cinci anchete guvernamentale, americanul Lee Harvey Oswald a fost acuzat de asasinarea preşedintelui. Puşcaş marin, Oswald a dezertat şi a fugit în URSS în octombrie 1959. A trăit în Uniunea Sovietică până în iunie 1962, când s-a întors în Statele Unite. Oswald a fost arestat iniţial sub suspiciunea de a-l fi omorât pe poliţistul J.D. Tippit, din Dallas, la 45 de minute după ce a avut loc asasinarea preşedintelui. Ulterior, a devenit suspect chiar în cazul uciderii lui JFK, dar a negat ambele crime, spunând că este ţap ispăşitor.
Două zile mai târziu, pe 24 noiembrie 1963, în timp ce era transferat de la arestul municipal la închisoarea districtuală, Oswald a fost împuşcat mortal de Jack Ruby, patronul unui club din Dallas, care a declarat că a vrut să răzbune uciderea preşedintelui. Ruby a fost acuzat de crimă şi condamnat la moarte, dar a fost răpus de cancer pulmonar în închisoare.
După mai bine de o jumătate de secol, americanii sunt încă nemulţumiţi de explicaţiile primite. Mulţi dintre ei cred că Lee Harvey Oswald ar fi fost ajutat de un alt atacator, iar din 1963 până azi au apărut numeroase teorii conspiraţioniste, speculându-se inclusiv că CIA ar fi dorit moartea lui JFK. De suspiciuni n-au scăpat nici marii baroni ai petrolului, întrucât Kennedy modificase legea impozitării veniturilor din afacerile cu “aur negru”, nici mafia, pentru că preşedintele ar fi luat măsuri drastice împotriva crimei organizate. Libertatea redă azi câteva dintre cele mai populare teorii privind asasinarea lui JFK.Mafia
Capii crimei organizate ar putea sta în spatele asasinării lui JFK, din motive evidente: administraţia Kennedy reprezenta o ameninţare serioasă la adresa lor. Robert Kennedy, fratele preşedintelui şi procurorul general al SUA, declanşase războiul împotriva gangsterilor, aducându-i în instanţă pe greii mafiei. Ca dovadă că această teorie a fost luată în serios, şeful crimei organizate din New Orleans, Carlos Marcello (foto), a fost multă vreme suspectat de implicare în evenimentele de la 22 noiembrie.CIA
Ideea că asasinarea preşedintelui a fost un complot al CIA poate suna bizar. Însă nu şi dacă treci în revistă afirmaţiile lui Kennedy la adresa organizaţiei şi contrele dintre instituţia prezidenţială şi agenţia de spionaj. Faptul că JFK a declarat că vrea să desfiinţeze CIA (!!!) şi a refuzat să o susţină în invadarea Cubei prin Golful Porcilor (operaţiune eşuată lamentabil) l-au transformat pe JFK în duşmanul direct al CIA. N-a ajutat nici decizia preşedintelui de a decapita agenţia, după fiascoul cubanez. Câţiva dintre oficialii cei mai înalţi în grad ai CIA l-au numit în mod deschis trădător.KGB
Oswald, asasinul “oficial”, a stat mai mult de doi ani în Rusia, s-a însurat cu nepoata unui colonel KGB şi ar fi fost trimis înapoi în SUA pentru a-l ucide pe preşedintele Statelor Unite într-un moment sensibil al Războiului Rece. Agenţia de spionaj rusă ar fi decis eliminarea lui JFK după evenimentele rămase în istoria secolului trecut drept “criza rachetelor cubaneze”. Această criză, ce ar fi putut declanşa al treilea război mondial, a început în octombrie 1962, când Kennedy a anunţat că avioanele americane de spionaj au descoperit în Cuba baze sovietice de lansare a rachetelor nucleare cu rază medie de acţiune, capabile să lovească un număr mare de oraşe americane. Aproape 40 de zile cele două superputeri s-au contrat, iar sovieticii au bătut, într-un final, în retragere. Neoficial, URSS ar fi vrut să-i plătească Americii pentru această umilinţă, iar uciderea lui JFK ar fi plauzibilă în acest context.Lyndon B. Johnson
În 2003, un sondaj arăta că 20% dintre americani au crezut că Lyndon B. Johnson (foto), cel de-al 36-lea preşedinte al SUA, a fost implicat în moartea lui Kennedy. De ce? În primul rând, pentru că JFK îşi exprimase dorinţa de a-l schimba din funcţia de vicepreşedinte, din cauză că Johnson era anchetat de procuratură în 4 dosare distincte. Apoi, era cunoscută ambiţia “vicelui” de a deveni preşedinte. Iar ca o “cireaşă pe tort”, funcţia supremă în stat l-ar fi ajutat să acopere scandalurile sexuale în care era implicat.Jackie Kennedy
Unii oameni o arată cu degetul chiar pe Jackie Kennedy (foto) când vine vorba de asasinarea lui JFK. Se spune că prima doamnă a Americii se săturase să tot fie înşelată şi era umilită de dezvăluirile care apăreau în publicaţiile de scandal. Capac i-ar fi pus aven-tura lui Kennedy cu Marilyn Monroe (foto ).Interesul pentru extratereştri
O altă teorie conspiraţionistă sugerează că JFK a fost ucis pentru că a arătat prea mult interes în “activitatea extratereştrilor”. El a trimis o scrisoare oficială CIA, prin care a cerut să-i fie trimise toate dosarele secretizate ce implicau OZN-uri. Răspunsul dat lui Kennedy de şefii agenţiei nu e cunoscut, în schimb, a ieşit la iveală un document în care unul dintre aceştia spune că sub nici o formă preşedintelui nu îi poate fi permis accesul la aceste dosare…Bărbatul cu umbrela neagră
Unii dintre martorii evenimentelor din 22 noiembrie 1963 au declarat că au văzut un bărbat cu o umbrelă neagră, deschisă, în apropierea coloanei oficiale de maşini. Asta, în condiţiile în care afară era senin. “Singura persoană care stătea sub o umbrelă în tot Dallasul se afla chiar în direcţia de unde s-a tras spre limuzină. Poate cineva să vină cu o explicaţie care să nu fie sinistră în acest caz?”, a declarat investigatorul Josiah Thompson. El a publicat chiar şi o schemă în care arăta că pe acea umbrelă putea fi aplicat un dispozitiv cu ajutorul căruia să fi fost asasinat Kennedy, iar acest lucru se putea întâmpla doar dacă umbrela era deschisă. În 1978, omul respectiv, identificat drept Louis Steven Witt, a declarat în instanţă că purta umbrelă în semn de protest. O explicaţie tardivă şi deloc satisfăcătoare…Israelienii
Preşedintele american s-a opus public înarmării nucleare a Israelului. În 1961, JFK obţinuse asigurări din partea lui David Ben Gurion (foto), primul ministru al Israelului, că statul evreu nu are planuri de dezvoltare a armelor nucleare. Gurion l-a minţit însă, iar Kennedy şi-a dat seama de asta. Într-o scrisoare din iunie 1963, adresată lui Ben Gurion, Kennedy a cerut dovezi clare că Israelul nu dezvolta arme nucleare la reactorul de la Dimona. Asasinatul a avut loc 5 luni mai târziu.Şoferul
Mai mulţi adepţi ai teoriilor conspiraţioniste susţin că preşedintele SUA a fost ucis chiar de şoferul limuzinei, William Greer, agent al serviciilor secrete. Ei spun că pe înregistrarea video cu asasinatul s-ar vedea clar cum Greer se întoarce şi îşi duce mâna stângă peste umărul drept. În mâna stângă ţine o armă, un pistol automat, nichelat, de calibrul 45. Jackie Kennedy ar fi văzut asta şi tocmai de aceea ar fi încercat să fugă din maşină prin spate. Ulterior, Jackie ar fi fost ameninţată că dacă deschide gura, ea şi familia ei vor avea de suferit.
Teoria glonţului magic
Comisia Warren, care a anchetat moartea preşedintelui, a concluzionat că acelaşi glonţ care l-a ucis pe JFK l-a rănit grav şi pe John Connally, care stătea pe locul din faţă în limuzină. Proiectilul ar fi intrat prin umărul preşedintelui, a ieşit prin gâtul acestuia, apoi l-a lovit pe Connally în încheietura mâinii şi s-a oprit în coapsa guvernatorului (Connally ţinea mâna pe picior). Specialişti independenţi de oficialii care au anchetat cazul susţin că traiectoria e fantezistă, că glonţul s-ar fi comportat ca şi cum ar fi fost magic şi că Oswald trebuie să fi fost ajutat de un lunetist…
A fost al patrulea lider american asasinat
Înaintea lui JFK, alţi trei preşedinţi ai Statelor Unite au fost împuşcaţi mortal, cazul asasinării lui Lincoln fiind notoriu.
• Abraham Lincoln. Cel de-al 17-lea preşedinte american şi primul preşedinte republican al SUA a fost împuşcat în cap pe 14 aprilie 1865 de actorul John Wilkes Booth, un simpatizant fanatic al statelor sudice, în timp ce urmărea un spectacol la Teatrul Ford. A intrat în comă şi a murit a doua zi.
• James Abram Garfield. Cel de-al 20-lea preşedinte SUA a fost împuşcat pe 2 iulie 1881, în Baltimore, de avocatul Charles Guiteau. Rănile provocate s-au infectat, iar Garfield a murit după două luni şi jumătate, pe 19 septembrie.
• William McKinley. Cel de-al 25-lea preşedinte SUA a fost împuşcat pe 6 septembrie 1901, la Buffalo, în New York, la expoziţia Pan-Americană, de anarhistul Leon Czologz. A murit după 8 zile, pe 14 septembrie.
fotografii: Hepta, Northfoto
Urmărește-ne pe Google News