„Voluntar de Profesie este unul dintre cele mai importante programe dezvoltate de Fundatia Vodafone Romania, intrucat promoveaza implicarea nu doar ca pe o atitudine dezirabila, ci si ca pe un mod extrem de simplu de a schimba, in mod real, viata comunitatii. Astfel, oricine isi doreste sa lucreze pentru o organizatie non profit din Romania, in beneficiul copiilor, tinerilor cu dizabilitati, familiilor dezavantajate sau batranilor, isi poate urmari acest vis si se poate inscrie in editia din acest an a programului. Tot ce trebuie sa faca este sa isi aleaga un ONG unde doreste sa lucreze si sa propuna un proiect pe care sa il puna in practica in cele 9 luni de voluntariat. De cealalta parte, ONG-urile au mare nevoie de oameni bine pregatiti si entuziasti, dispusi sa isi foloseasca abilitatile in domeniul social”, a declarat Angela Galeta, Director, Fundatia Vodafone Romania.
Fundatia Vodafone Romania asigura salariile celor 9 persoane, precum si cheltuielile administrative, pe toata durata programului. Fiecare voluntar va primi un salariu egal cu ultima sa remuneratie obtinuta pana la inceperea programului „Voluntar de profesie”, in limita a 1000 Euro (net). Programul se adreseaza atat publicului larg, cat si angajatilor Vodafone, 2 din cele 9 locuri fiind alocate angajatilor.
Astfel, persoanele care doresc sa se inscrie in program trebuie sa identifice organizatia non profit, sa obtina acordul acesteia pentru a lucra impreuna timp de 9 luni si sa completeze formularul de inscriere disponibil pe www.fundatia-vodafone.ro, sectiunea Voluntar de profesie, in perioada 10 septembrie – 26 septembrie 2014. Cei 9 castigatori vor fi selectati de catre un juriu format din membrii Consiliului de Administratie si ai echipei Fundatiei Vodafone Romania, conform calendarului programului. Organizatia non-guvernamentala aleasa de candidati trebuie sa isi desfasoare activitatea in Romania, intr-unul din domeniile: sanatate, educatie, prevenirea abandonului familial si scolar, servicii sociale, voluntariat, incluziunea sociala a persoanelor cu nevoi speciale si ajutor in situatii de urgenta. Pentru mai multe detalii privind calendarul si regulamentul programului „Voluntar de profesie”, va rugam sa accesati: https://www.vodafone.ro/despre-noi/implicare-sociala/fundatia-vodafone/voluntar-de-profesie/#tab-1

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News