„Având în vedere măsurile controversate luate de ministrul Valentin Popa, care au afectat grav sistemul de învățământ superior din România, reprezentanții conducerii Universității din București solicită demiterea ministrului Educației, Valentin Popa”, se arată într-un comunicat al universității bucureștene.

„Este clar că nu avem un partener de dialog în persoana domnului ministru, valorile, viziunea și angajamentul academic ale Universității Babeș-Bolyai pentru societatea românească fiind incompatibile cu cele ale ministrului actual. În consecință, suntem datori societății românești să solicităm public demisia sau demiterea acestui domn ministru al educației naționale”, au spus în urmă cu o zi și reprezentanții universității clujene.

Ambele universități au făcut mai multe demersuri pentru a atrage atenția cu privire la anomaliile în sistem pe care le produce alocarea cifrei de școlarizare pentru 2018-2019: plângeri la minister prin care cer emiterea unui nou act administrativ și o acțiune în instanță în ceea ce privește actul emis. Universitatea din Cluj-Napoca au încercat să atragă atenția cu privire la erorile din actul legislativ prin răspunsuri oficiale directe și publice, scrisori deschise și printr-o grevă japoneză.

„Universitatea din București a lansat recent un apel public prin care propune o serie de soluții destinate îmbunătățirii sistemului de învățământ universitar și consolidării ariei europene a educației. Universitatea din București își menține poziția publică prin care solicită dialog între actorii relevanți la nivel național și internațional, măsuri concrete și ferme menite să ducă la un sistem de educație de calitate, să asigure independența mediului academic față de ingerințele politicului și consolidarea ariei europene a educației”, mai arată comunicatul emis.

Universitatea din București a pierdut 454 de locuri la admitere și potrivit rectorului acesteia, Mircea Dumitru, asta înseamnă o pierdere de 3.6 milioane de lei.

Citește și: Amintiri din vremuri de război: foamete, bombardamente și frică. Cum au fost evacuați oamenii din Timișești

 
 

Urmărește-ne pe Google News