Potrivit unui comunicat transmis duminică de reprezentanții spitalului, operația a avut loc la capătul mai multor luni de pregătire, proces în care au fost implicate 50 de cadre medicale.

„A fost o intervenţie chirurgicală rară şi complexă, care a fost efectuată de doar 20 de ori în toată lumea şi acum, pentru prima dată, în Israel”, a declarat neurochirurgul pediatric Mickey Gideon, de la Centrul Medical Soroka.

Medicul a avertizat că „următoarele zile vor fi critice în procesul de recuperare a gemenelor”, ale căror nume nu au fost făcute publice.

În imaginile care au fost difuzate de presa din Israel, gemenele apar stând într-un pătuț față, în față pentru prima dată de când s-au născut.

Gemenele în vârstă de un an, unite în spatele capului, au fost separate pe 2 septembrie în urma unei operații de 12 ore | Foto: EPA

Procedurile premergătoare intervenției au început în urmă cu câteva luni, atunci când sub scalpul celor două fetițe au fost introduse substanțe care să ducă la întinderea pielii, pentru a se permite astfel închiderea operației după separare.

În cadrul intervenției au fost folosite modele 3D și tehnologii bazate pe realitatea virtuală.

Cazurile de siamezi apar o dată la 200.000 de nașteri, potrivit datelor Universității din Minnesota. Întotdeauna, gemenii sunt identici și în cele mai multe cazuri sunt fete.

Anul trecut, două fetițe unite tot în zona capului au fost supuse unei operații de separare într-un spital din Vatican.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News