Siamezele născute prin cezariană în noaptea de 22 decembrie 2015, la Constanţa, vor fi conduse miercuri pe ultimul drum. Născute prematur, la 33 de săptămâni, copilele aveau organe interne commune (inimă, ficat şi intestine comune), iar cazul, foarte rar în România, a reprezentat o premieră pentru județul Constanța. Medicii au crezut iniţial că mama siamzelor, Jana-Aurelia Dervis (24 de ani), din Valu lui Traian, care mai avea cinci copii, avea o sarcină gemelară, însă în momentul operaţiei de cezariană au constatat că nou-născuţii erau uniţi în zona toracelui şi a abdomenului.
Informaţi că şansele de supravieţuire ale micuţelor sunt foarte mici, părinţii nu au ce să reproşeze nimănui. Au înţeles de la început, deşi şi-ar fi dorit să se poată bucura de ele ca şi de ceilalţi copii, că nu le vor vaea mult timp în viaţă, singura consolare pentru ei fiind că au apucat să le boteze în spital, iar acum le pot înmormânta creştineşte. Nu au vrut să fie despărţite şi au decis să le înmormânteze împreună în acelaşi coşciug.
Înmormântarea siamezelor va avea loc miercuri, 27 ianuarie, în cimitirul din Murfatlar.
Sursa foto: Cătălin Schipor