”Singurele două state din Uniunea Europeană care nu au trimis până acum propuneri oficiale pentru poziția de comisar european sunt Italia, care nu are guvern, și România, care are guvernul Dăncilă (…) Viorica Dăncilă a trimis doar cu titlu informal două nume inacceptabile la nivel european. A trimis doi europarlamentari care au blocat justiția, opunîndu-se cererilor procurorilor de ridicare a imunității lor parlamentare”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.
Liberalul susține că premierul Dăncilă ”s-a făcut de râs” în fața lui von der Leyen. ”Viorica Dăncilă a fost la Bruxelles unde nu a obținut nimic și i s-a spus foarte clar că atacatori ai justiției nu pot fi comisari europeni, iar viitoarea Comisie Europeană nu va accepta oi negre în rândurile sale”, a afirmat Mureșan.
Potrivit acestuia, primul-ministru ar fi făcut propunerile doar pentru a satisface anumite grupuri de interese din interiorul PSD.
”De ce nu a anunțat Viorica Dăncilă public nicio nominalizare? Deoarece știe că aceste două propuneri sunt slabe și nici Rovana Plumb, nici Dan Nica nu vor ajunge niciodată comisari. Viorica Dăncilă știa de la bun început că vor exista probleme insurmontabile cu ambele nominalizări făcute de ea”, continuă Siegfried Mureșan.
Acesta susține că pentru România nu va fi vorba doar de a trece prin situația penibilă de a face o altă propunere, pierderile fiind mai mari.
”Cu siguranță am pierdut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene pe care o puteam obține cu un candidat serios, așa cum am spus eu din luna iulie, având în vedere că statele din Europa de Est au fost subreprezentate în pozițiile de conducere la nivel european, iar Slovacia, Bulgaria, Letonia și Estonia au avut deja cel puțin un vicepreședinte al Comisiei Europene, iar Polonia chiar un președinte al Consiliului European și un președinte al Parlamentului European”, a estimat europarlamentarul.
În plus, iese din discuție ca țara noastră să primească un portofoliu important, urmând să se aleagă cu ce va rămâne după ce domeniile vor fi distribuite celorlalte țări membre care au venit cu candidaturi serioase.