În anul 2014, Adidas a înregistrat la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) o marcă înregistrată constând în trei linii negre paralele pe un fundal alb. În cererea de înregistrare, marca a fost descrisă de Adidas ca fiind alcătuită din „trei benzi paralele echidistante cu aceeaşi lăţime, aplicate pe produs în indiferent ce direcţie”. Însă această marcă înregistrată a fost anulată în 2016 după ce un competitor belgian, Shoe Branding Europe, a susţinut că acest logo nu este suficient de distinct. În replică, Adidas a făcut contestaţie la decizia din 2016.

Miercuri, Tribunalul Uniunii Europene confirmă decizia de anulare, respingând acţiunea formulată de Adidas împotriva deciziei EUIPO. Tribunalul precizează că marca în cauză nu este o marcă dinamică ce ar fi alcătuită dintr-o serie de elemente care s-ar repeta cu regularitate, ci o marcă figurativă obişnuită.

De asemenea, Tribunalul a respins argumentul Adidas că acest logo a dobândit caracter distinctiv prin utilizarea sa pe întreg teritoriul UE, subliniind că probele prezentate de Adidas erau referitoare doar la cinci state membre şi nu puteau fi extrapolate la ansamblul teritoriului Uniunii.

Adidas poate face recurs la această decizie a Tribunalului la Curtea Europeană de Justiţie. Însă nu toate dosarele sunt şi revizuite de Curtea Europeană de Justiţie, instanţa juridică supremă a UE

Citește și:Femeie din Pitești, dată în judecată de Adidas, Puma și Lacoste. Giganții din industria de modă cer daune de mii de euro

 
 

Urmărește-ne pe Google News