„Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un suspect, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, şi fals în declaraţii, prev. de art. 326 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal”, a transmis Parchetul General.

Astfel, față de Silvestru Șoșoacă s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

„Menţionăm că nici o altă persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar”, au mai precizat procurorii.

În dosarul în care Silvestru Șoșoacă este cercetat în legătură cu posibila falsificare a listei cu semnături pentru candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European este vizat și George Simion, liderul AUR.

Pe 11 aprilie 2024, Silvestru Șoșoacă a fost condamnat definitiv pentru ultraj la 180 de zile de „amendă-închisoare”, după ce, în decembrie 2021, a agresat un polițist, în scandalul cu o echipă a postului de televiziune italian Rai Uno.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

dabaca2020   •   06.06.2024, 09:50

Cu ce fel de ,,partenera ,,,are acest domn ,nici nu este de mirare ca,mai greseste din cauza ,,badahalka rusofona ,,

VARUTU   •   06.06.2024, 09:29

Atâta falsitate , atâta minciună ...luptă prin toate mijloacele, numai să ajungă la ciolan , fără bun simț... Pe cine să votezi..? ..văzându-i ???

iugavirgil   •   06.06.2024, 07:47

nevasta nu l a mai parasit ? parca erau actori la circul globus acum cateva luni , erau pe toate posturile tv

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cât a cheltuit un român la un restaurant din Ucraina. Acesta a rămas uimit când a văzut prețurile
FANATIK.RO
Cât a cheltuit un român la un restaurant din Ucraina. Acesta a rămas uimit când a văzut prețurile
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI