„Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un suspect, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, şi fals în declaraţii, prev. de art. 326 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal”, a transmis Parchetul General.
Astfel, față de Silvestru Șoșoacă s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
„Menţionăm că nici o altă persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar”, au mai precizat procurorii.
În dosarul în care Silvestru Șoșoacă este cercetat în legătură cu posibila falsificare a listei cu semnături pentru candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European este vizat și George Simion, liderul AUR.
Pe 11 aprilie 2024, Silvestru Șoșoacă a fost condamnat definitiv pentru ultraj la 180 de zile de „amendă-închisoare”, după ce, în decembrie 2021, a agresat un polițist, în scandalul cu o echipă a postului de televiziune italian Rai Uno.