Peste o sută de pădurari din majoritatea judeţelor ţării, membri ai Federaţiei Silva, au participat, marţi, la o demonstraţie în faţa Palatului Parlamentului, pentru a atrage atenţia cu privire la violenţele înregistrate împotriva pădurarilor.
Protestatarii au expus capace de sicriu şi cruci înscripţionate cu numele celor cinci pădurari omorâţi în ultimii ani. Manifestaţia a fost organizată după ce un pădurar din Paşcani a fost ucis, recent, de către hoţii de lemne, iar alţi doi silvicultori, din Borca (judeţul Neamţ), respectiv Turda (judeţul Cluj) au fost bătuţi şi ameninţaţi cu cuţitul de alţi infractori surprinşi la furat de lemne, potrivit Agerpres. Federaţia Silva atrage atenţia că cinci pădurari au fost ucişi în ultimii ani de către hoţii de lemne sau de braconieri.
În afară de cei cinci silvicultori omorâţi, alţi peste 650 de pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au fost atacaţi în ultimii ani de infractorii surprinşi în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri.
Federaţia Silva
Începând din anul 2017 şi până în prezent au fost înregistrate peste 90 de cazuri de agresiuni deosebite îndreptate împotriva personalului silvic, din care peste 40 de cazuri au necesitat îngrijiri medicale speciale, potrivit organizatorilor manifestaţiei. Participanţii la miting au solicitat Parlamentului şi Guvernului să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii şi intensificarea cazurilor de agresiune de o violenţă fără precedent asupra personalului silvic.
Un număr de cinci reprezentanţi ai Federaţiei Silva au intrat în Parlament, unde au depus trei memorii, adresate conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, solicitând modificarea în regim de urgenţă a Statutului Personalului Silvic şi a cadrului legislativ existent, pentru a asigura o protecţie reală a personalului silvic. Sindicaliştii din silvicultură consideră că prin modificarea Statutului Personalului Silvic trebuie obligatoriu redată demnitatea profesiei de silvicultor, întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu şi mijloace tehnice de apărare, cu mijloace de transport şi comunicaţii adecvate, cu uniforme de serviciu, includerea în condiţii speciale de pensionare a silvicultorilor, reducerea vârstei de pensionare şi asigurarea unor condiţii decente de muncă şi salarizare pentru întreg personalul silvic.
Pe de altă parte, Silviu Geană, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva, s-a plâns şi de existenţa unei campanii împotriva pădurarilor preluată de ONG-urile de mediu.
„Solicităm, de asemenea, să ni se dea atenţia cuvenită şi sunt convins că împreună cu dumneavoastră vom reuşi să facem poate cel mai greu lucru – să schimbăm percepţia publică cu privire la activitatea noastră din silvicultură şi cu privire la munca silvicultorilor. Am ajuns aici pornind de la o campanie extrem de agresivă îndreptată împotriva personalului silvic. Această campanie a fost începută şi alimentată din păcate de cei care vremelnic s-au aflat la conducerea destinelor silviculturii româneşti, ea s-a rostogolit, a fost preluată de aşa-zisele ONG-uri de mediu, care din păcate nu mai văd pădurea de după ochelarii de soare şi de după sumedenia de interese care îi animă, ceea ce s-a întâmplat a fost uneori rostogolit şi în presă şi nu a fost prezentată realitatea, din păcate”, a afirmat preşedintele Federaţiei Silva.
Sursa foto: Agerpres
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro