În acelaşi dosar au fost cercetate alte 10 persoane. Prejudiciile totale făcute statului italian de ridicându-se la 250 de milioane de euro.
Procesul a durat şase ani şi fostul premier italian Silvio Berlusconi (76 de ani), plus complicii săi, au fost acuzaţi de fraudă fiscală în achiziţionarea a circa 3.000 de filme americane, prin intermediul trustului Mediaset. Berlusconi e acuzat că a mărit artificial preţul drepturilor de difuzare ale unor filme, cumpărate de societăţi fictive care îi aparţin, pentru a le revinde imperiului său audiovizual.
Vineri, judecătorii l-au condamnat pe Berlusconi la 4 ani de închisoare cu executare, dar fostul prim ministru italian poate face apel.
Berlusconi mai este cercetat într-un dosar privind prostituţia cu minore. Fostul premier e acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale, pe bani, cu mai multe tinere, printre care şi minora Ruby, de origine marocană, în cadrul unor petreceri exclusiviste organizate chiar de el.
UPDATE: Sentinţa în cazul fostului premier italian Silvio Berlusconi a fost redusă la un an, deoarece unele fapte au fost prescrise.

Urmărește-ne pe Google News